EcoMoto 930×122

alexandru nicolau

CEL MAI BUN PARAȘUTIST DIN LUME LA PRECIZIA ATERIZĂRII ESTE UN ROMÂN!

Românul Alexandru Nicolau, în vârstă de 23 de ani, fost campion mondial la parașutism-juniori, și-a adjudecat prima etapă din acest an a Cupei Mondiale de Parașutism-disciplina precizia aterizării, competiție organizată sub egida Federației Aeronautice Internaționale. În prima etapă, care a avut loc în Rijeka (Croația), Alexandru a acumulat cel mai bun punctaj după trei runde de sărituri, devansându-i pe Al Shmmari Abdulaziz (Qatar) și Hajek Bonifac (Cehia).

Citiți și: VACANȚĂ PE INSULA DE AUR. VEZI OFERTA!

“Mă bucur că am reușit să câștig prima etapă a Cupei Mondiale. Este important debutul în fiecare an competițional! Din păcate, vremea nu a ținut cu noi și condițiile de zbor au fost foarte dificile. Competiția s-a încheiat după numai trei salturi, cu toate că erau programate opt. Să sperăm că și următoarele etape îmi vor aduce rezultate de podium!”, a afirmat Alexandru după încheierea primei etape mondiale. În cadrul aceleiași etape, românul Radu Ioniță s-a clasat pe locul 13, iar Steliana Popa, pe poziția a treia la feminin-senioare.

Cupa Mondială de Parașutism va continua după următorul program: etapa 2 – Lesce (Slovenia) – 27-28-29 iunie/etapa 3 – Peiting (Germania) – 18-19-20 iulie/etapa 4 – Belluno (Italia) – 8-9-10 august/etapa 5 – Thalgau (Austria) – 5-6-7 septembrie și etapa 6 – Locarno (Elvetia) – 24-25-26 octombrie.

Citiți și: PRECIZIE LA EXTREM! PARAȘUTISM DE 5 STELE!

555 X 222 POSADA 2

Comentarii

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

NOR EXPRES 570×90