Donaris 930 x 122

antrenor

CLAUDIU NICULESCU, ANTRENOR PRINCIPAL LA CS MIOVENI

CS Mioveni s-a reunit aseară pentru prima dată după vacanța de vară, pentru a începe antrenamentele în vederea viitorului nou sezon competițional.

Citiți și: Un celebru antrenor român a suferit un infarct!

Noul antrenor principal al echipei de Liga a II-a este fostul fotbalist Claudiu Niculescu. Acesta va antrena Mioveniul pe o perioadă de trei ani, avându-i secunzi pe Marius Stoica (cel care, în luna martie, preluase conducerea băncii tehnice după plecarea lui Ion Moldovan) și Cornel Dobre. Un prim obiectiv al lui Niculescu pentru sezonul competițional 2014-2015 este clasarea în partea superioară a clasamentului, pe unul dintre locurile 1-6.

Claudiu Niculescu, fost jucător al lui Dinamo București, a antrenat până acum pe Universitatea Cluj, FC Bihor, Damila Măciuca și CSM Râmnicu Vâlcea. În vârstă de 38 de ani, Niculescu este originar din Slatina. (Foto: realitatea.net)  

Citiți și: Argeș. Decizie radicală la CS Mioveni!

SMART KIDS 555×222

Comentarii

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

New Profesional Consult 570×90