930×122 CAPRA 5

zoe petre

A MURIT O MARE PROFESOARĂ

A murit o mare profesoară. Zoe Petre a murit în această dimineață, la vârsta de 77 de ani.

Fost consilier prezidențial în mandatul lui Emil Constantinescu, fost decan al Facultăţii de Istorie a Universităţii din Bucureşti, istoric, publicist și cadru didactic remarcabil, Zoe Petre a decedat la Spitalul Elias din București, acolo unde fusese internată în stare gravă în urma unui sever atac cerebral.

Anunţul a fost făcut de Departamentul de Istorie antică, Arheologie și Istoria Artei al Facultății de Istorie a Universității București.

„În această dimineaţă a plecat dintre noi doamna Zoe Petre, Profesorul nostru admirat şi iubit. Despre ceea ce a însemnat pentru noi, despre darurile spirituale pe care le-am primit de la ea ca studenţi şi colegi vom depune mărturie, cu recunoştinţă şi emoţie, întotdeauna.”, este mesajul Departamentului de Istorie antică, Arheologie și Istoria Artei. (Sursă foto Zoe Petre: historia.ro) 

[555x222px]KV_WinterSale_epitesti

Comentarii

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

New Profesional Consult 570×90