930 x122 grota rece

cefin trucks

CONTRACT DE MILIOANE PENTRU DRUMURI

Contract de milioane pentru drumuri. Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) și Cefin Trucks au semnat contractele de furnizare a 103 autobasculante noi, cu configurație 6×4, dotate cu lamă pentru zăpadă și răspânditor de materiale antiderapante.

Citiți și: Ninge! Drumarii au ieșit să curețe șoselele!

Valoarea totală a contractului este de 9.800.000 de euro și include un pachet de servicii asociat, care urmează să se deruleze pe parcursul următorilor 2 ani, informează CNAIR.

Cele 103 autobasculante Ford Trucks 3542D vor fi livrate către direcțiile regionale de drumuri și poduri din Constanța, Timișoara, Craiova, Brașov, Iași, Cluj și București, pentru a fi folosite inclusiv în acțiunile de deszăpezire.

Citiți și: Argeș. Săptămâna marilor transformări pe drumuri

Cumpărarea acestor noi vehicule se înscrie în planul de retehnologizare demarat în anul 2014, care prevede dotarea companiei cu o nouă gamă de mașini și utilaje specifice lucrărilor de reparații și de întreținere a drumurilor.

Planul presupune achiziționarea anuală și etapizată a mai mult de 1.000 de mașini și utilaje, până acum fiind cumpărate peste 850 de utilaje.

Informații suplimentare

Autobasculantele Ford Trucks 3542D, 6×4, sunt dotate cu noul motor Euro 6 Ecotorq, care, datorită sistemului de recirculare a gazelor de evacuare, a turbocompresorului cu geometrie variabilă, a sistemului de injecție directă și a unității de control electronic inteligent, reduce nivelul de noxe și implicit poluarea, potrivit CNAIR.

Sistemul de frânare este unul performant, cu două circuite independente, conform normelor EEC, asistență EBD+ABS+ASR+ATC și frană de staționare pe axele spate, ceea ce asigură controlul asupra oricărei manevre făcută în orice regim de încărcătură și în toate condițiile de teren, precizează Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere. (Foto: descriptiv) 

NOR CURIER 555×222

Comentarii

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

570 X 90 POSADA 3