930 x122 grota rece

cetatea poenari

POLIȚIE LA CETATE!

Poliție la Cetate! Nu cu telecabina, nu cu liftul (amănunte, AICI), nu cu funicularul (detalii, AICI), dar și doar cu Poliția. Obligatoriu.

Citiți și: Argeș. Cetatea Poenari, așa cum nu ai mai văzut-o!

Începând de astăzi, până la Cetatea Poenari vei avea escortă. Polițiști, jandarmi și paznici de la Serviciul de specialitate al Consiliului Județean Argeș te vor însoți pe cele 1.480 de trepte către cetatea lui Vlad Țepeș. Și retur.

Soluția a fost gândită, probabil profund, de președintele Dan Manu, omul care, după cum bine știți, se pricepe la toate: de la medicină legală și sport, până la cultură și turism. Manu invocă motive de siguranță, chiar și după relocarea ursoaicei cu pui care a închis cetatea timp de câteva săptămâni (AICI, amănunte). Armata mai lipsește!

Citiți și: 3 milioane de euro de la UE pentru restaurarea Cetății Poenari

Pe deasupra, nu vei mai fi singur sau doar cu trei-patru prieteni de-ai tăi. Din aceleași rațiuni trâmbițate, de azi înainte drumul spre cetatea din Arefu, de pe Transfăgărășan, îl vei face numai și numai în grup organizat de fix 10 persoane.

Echipa „interinstituțională” de la Poliție, Jandarmerie, Serviciul de Pază și Muzeul Județean te va supraveghea atent.

Odată cu redeschiderea astăzi a Cetății Poenari, ultimul traseu al zilei, cu pornire de la bază, se face la ora 16.

Până când cu Poliție, Jandarmerie și Serviciu de Pază? Autoritățile nu spun nimic.

555×222 grota rece

Comentarii

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

EcoMoto 570×90