930×122 CAPRA 5

antidrog

ANTIDROG ÎN ARGEȘ

Agenţia Naţională Antidrog (ANA), prin cele 47 de centre de prevenire, evaluare şi consiliere antidrog din județe, lansează la nivel naţional, în perioada 8 – 12 februarie, ediţia a XIII–a a concursului „Mesajul meu antidrog”, concurs având ca temă „Colorează-ţi viaţa altfel… fără droguri!”.

Citiți și: Accident cu un TIR și 2 mașini! O persoană este rănită

Concursul se va desfăşura în perioada februarie – iulie 2016 în unitățile de învăţământ preuniversitar (gimnaziu şi liceu) din toate judeţele ţării şi din Bucureşti.

„Mesajul meu antidrog” este un proiect de prevenire a consumului de droguri în rândul populaţiei şcolare din învăţământul gimnazial şi liceal şi are loc anual încă de la înfiinţarea ANA. Proiectul reprezintă un concurs naţional în cadrul căruia elevii îşi exprimă, printr-o formă de comunicare artistică sau prin sport, opiniile şi atitudinile lor în legătură cu consumul de droguri.

Citiți și: Vremea rea nu ne lasă! Sunt în vigoare alerte meteorologice

Alături de Centrul de Prevenire Evaluare şi Consiliere Antidrog Argeş, în județ parteneri ai proiectului sunt Inspectoratul Școlar, Direcţia de Tineret şi Sport și organizaţii neguvernamentale şi autorităţi locale.

Secţiunile ediţiei a XIII-a sunt următoarele: eseu literar, arte vizuale (grafică și desen), film de scurt metraj, spot și sport (la nivel judeţean). Criteriile de evaluare a lucrărilor urmăresc încadrarea în cerinţe (tematică şi dimensiuni), promovarea mesajelor pozitive, originalitatea mesajului şi a subiectului ales, acurateţea stilului și claritatea limbajului.

Din fiecare judeţ/sector vor fi selecţionate 10 şcoli (atât din mediul urban, cât şi rural) cu învăţământ gimnazial şi 5 licee (atât din mediul urban, cât şi rural), care totalizează aproximativ 3.500 de elevi. Beneficiarii indirecţi sunt cadrele didactice, familia, prietenii şi societatea în general. (Foto: arq.ro)

555×222 grota rece

Comentarii

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

NOR EXPRES 570×90