New Profesional Consult 930 x 122

Arges

COD GALBEN DE PLOI – HARTA CU ZONELE AFECTATE

Un cod galben de ploi însemnate cantitativ a fost anunțat în urmă cu puțin timp de Administrația Națională de Meteorologie (ANM). Codul este valabil și pentru jumătatea de nord a județului Argeș, începând de astăzi, 10 aprilie, de la ora 15, până mâine, 11 aprilie, la ora 23.

Citiți și: Țineți cont de acest sfaturi! Riscul este unul major

Potrivit ANM, în intervalul menţionat vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată în regiunile din sudul, centrul şi estul ţării, acolo unde va ploua pe arii extinse. Ploile vor avea şi caracter torenţial, iar în zona Carpaţilor Meridionali şi Orientali, în nordul Munteniei, precum şi în jumătatea sudică a Moldovei cantităţile de apă vor depăşi local 30 – 40 l/mp şi izolat 60 – 70 l/mp.

În după-amiaza zilei de astăzi se vor semnala descărcări electrice şi, izolat, intensificări de scurtă durată ale vântului şi vor fi condiţii de grindină.

Citiți și: S-a semnat contractul! Vești bune pentru mii de elevi

Conform ANM, în restul Munteniei, inclusiv în municipiul Bucureşti, în Dobrogea şi în jumătatea de nord a Moldovei se vor cumula, în general, cantităţi de apă de 15 – 20 l/mp.

NOR CURIER 555×222

Comentarii

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

EcoMoto 570×90