Donaris 930 x 122

piata ceair

CONFISCĂRI ÎN CEAIR: OALE, CUȚITE, TELEFOANE, ELECTROZI ȘI CURELE PENTRU… CÂINI

Polițiștii de la Secția 1 au făcut weekend-ul trecut o nouă razie în piața agroalimentară Ceair. De asemenea, acțiunea a vizat și bazarul „Gheorghe Lazăr”, străzile „Crinului”, „9 Mai”, „Sf. Vineri” și „Traian Vuia” și piața en-gross de la CNCD, de pe „Depozitelor”.

Citiți și: Accident cu 2 TIR-uri și o autoutilitară pe DN 7! Trafic infernal

21 de societăți comerciale și 14 întreprinzători particulari au făcut obiectul raziei. Amenzile au totalizat 15.500 de lei, fiind date pentru comerț fără acte și fără documente de proveniență a mărfii. Valoarea produselor confiscate a depășit 5.800 de lei. Printre acestea s-au numărat discuri pentru debitarea metalului, oale de inox, telefoane mobile și accesorii pentru telefoane mobile, cuțite multifuncționale, electrozi pentru sudură, mănuși de protecție, discuri abrazive, pânze polidisc și curele din piele pentru câini. Comercianții amendați sunt din Pitești, București și Ștefănești-Argeș.

În ultimele luni Poliția face cel puțin o razie pe săptămână în piața Ceair și în celelalte zone menționate mai sus. Vânzătorii care se știu cu musca pe căciulă sunt exasperați, în condițiile în care, până nu cu mult timp în urmă, erau întrebați de „sănătate” doar de câteva ori pe an. (Foto: Arhivă)

Citiți și: Toată lumea o căuta pe Armina-Maria. Iar ea plecase la iubit!

NOR CURIER 555×222

Comentarii

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

New Profesional Consult 570×90