EcoMoto 930×122

dacialodgy

Din 6 iunie, Lodgy in Romania

Pe 6 iunie are loc în România lansarea oficială pe piaţă a Dacia Lodgy,  modelul produs de Renault în Maroc, la Tanger. Această maşină va fi un concurent serios pe o piaţă şi aşa în scădere din cauza crizei economice şi a numărului limitat de vouchere distribuite pentru programul „Rabla”.

 

În timp ce Duster a fost lansat în 2010 pe unul dintre cele mai dinamice segmente ale pieţei locale, cel al SUV-urilor, dublând practic peste noapte această nişă, Lodgy vine pe al doilea cel mai mic segment al pieţei, vânzări mai mici decât maşinile de familie înregistrând doar limuzinele de lux, cu preţuri de peste 70.000 de euro.

 

În primele patru luni ale acestui an s-au vândut pe piaţa locală 351 de automobile de familie, în scădere cu 35% faţă de perioada similară a anului trecut. La nivelul anului 2011, piaţa acestora a crescut cu 22% faţă de 2010, la aproape 1.700 de unităţi.

„Cel mai bine vândut monovolum în 2012 a fost ca şi anul trecut Peugeot 3008, al cărui preţ pleacă de la aproximativ 17.000 de euro, cât de altfel costă şi Chevrolet Orlando, care se anunţă a fi principalul concurent al lui Lodgy pe piaţa locală.

Lodgy va veni pe piaţa locală cu preţuri de la 9.500 de euro pentru motorizarea pe benzină de 1,6 litri şi 85CP.

Pe piaţa franceză Lodgy a urcat în luna mai direct pe locul trei în topul celor mai bine vândute automobile de familie, depăşind modele precum VW Touran sau Renault Kangoo. În topul clasamentului francez al automobilelor de familie se află în continuare modelele Peugeot 3008 şi 5008″, arată Ziarul Financiar.

Sursa: Ziarul Financiar

555 X 222 CAPRA

Comentarii

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

570 X 90 POSADA 3