New Profesional Consult 930 x 122

Arges

E PRĂPĂD! NEREGULI LA CENTRALELE TERMICE DIN GRĂDINIȚELE ȘI ȘCOLILE DIN ARGEȘ

La mijlocul lunii februarie în localitatea Snagov din județul Ilfov s-a produs un caz de intoxicație accidentală cu monoxid de carbon ca urmare a unor scurgeri de gaze la centrala care asigura încălzirea școlii. 18 persoane, dintre care 17 copii, au fost transportați la spital.

Citiți și: A nins în Argeș!

În acest context, prin ordin al prefectului Mihai Oprescu (foto), s-a constituit o comisie de verificare a funcționării în condiții de siguranță a centralelor termice alimentate cu gaz aflate în dotarea tuturor unităților de învățământ din Argeș, formată din specialiști ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență, ai punctului zonal al ISCIR și ai Inspectoratului Școlar.

În urmă cu puțin timp Instituția Prefectului a anunțat că până acum au fost făcute controale pe linia securității și prevenirii la incendiu și protecției civile în unități de învățământ din 24 de localități din Argeș, fiind constatate o serie de nereguli:

Citiți și: Mari nereguli în unități de învățământ! Amenzi uriașe și dosare penale

-la peste 80% dintre unitățile de învățământ reprezentantul RSVTI, adică al persoanei responsabile cu monitorizarea tuturor instalațiilor/utilajelor/mijloacelor de ridicare care funcționează sub incidența ISCIR nu a semnat rapoartele de încercări și de verificare și probe, încălcând astfel prevederile legale

-peste 85% dintre rapoartele de încercare, verificare și probe nu sunt semnate de directorii unităților de învățământ

-la mai multe grădinițe, școli și licee centralele termice folosite nu au prelungită valabilitatea/scadența tehnică de utilizare

-depozitarea în camera centralei termice a unor materiale și utilaje care nu au legătură cu exploatarea efectivă a acesteia

-folosirea unor coșuri necorespunzătoare de evacuare a gazelor fierbinți

-suprasolicitarea instalațiilor electrice

-neafișarea instrucțiunilor de apărare împotriva incendiilor.

A fost dispusă rezolvarea problemelor, iar controalele vor continua.

NOR CURIER 555×222

Comentarii

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

570 X 90 POSADA 3