930×122 CAPRA 5

Arges

EXCLUSIV! ARGEȘUL, PESTE MEDIA NAȚIONALĂ! AVEM 4 CADRE DIDACTICE DE 10!

În Argeș examenul de definitivare l-au susținut 174 de cadre didactice. Examenul a fost promovat de 114 candidați, adică de 65, 51%. Procentul de promovare în Argeș este superior celui de la nivel național, care s-a ridicat la 60, 62%.

Citiți și: A nins în Argeș!

Potrivit Inspectoratului Școlar Argeș, dintre cei 114 promovați 66 sunt profesori, 24 – învățători și alți 24 – educatori. Conform sursei citate, 4 candidați au obținut nota 10: 2 la geografie, 1 la psihologie și 1 în învățământul preșcolar. 6 candidați au obținut note sub 5. Nota minimă de promovare a examenului a fost 8. Eventualele contestaţii se pot depune la sediul Inspectoratului Școlar Argeș astăzi și mâine (19 și 20 iulie) şi vor fi soluţionate între 21 şi 23 iulie. Afişarea rezultatelor finale este programată pentru data de 24 iulie.

Rezultatele din Argeș pot fi consultate aici: http://definitivat.edu.ro/2014/generated/files/j/.

Citiți și: Doliu de ultim moment la Consiliul Județean Argeș!

New Profesional Consult-555×222

Comentarii

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

570 X 90 CAPRA 3