NOR CURIER 930X122

Arges

INSPECȚIE LA GRĂDINIȚELE DIN ARGEȘ! CITEȘTE CONCLUZIA!

Reprezentanți ai Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor, ai Direcției de Sănătate Publică și ai Direcției Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor au fost în inspecție la 11 grădinițe din Argeș. Veștile pentru părinții care au copii la grădiniță sunt excelente.

Citiți și: Șofer mort pe Autostradă într-un bolid de lux! A intrat în glisieră!

„În săptămâna 15-19 septembrie au fost verificate 11 astfel de unități, nefiind raportate abateri în ceea ce privește legislația specifică protecției consumatorului sau Ministerului Sănătății. Nu au fost aplicate sancțiuni contravenționale, formulându-se doar prescripții și recomandări.”, a anunțat astăzi prefectul județului Argeș. Mihai Oprescu, cel la inițiativa căruia au avut loc aceste controale.

Cu alte cuvinte, toate grădinițele verificate respectă normele igienico-sanitare.

Citiți și: Țineți cont de acest sfaturi! Riscul este unul major

Eco moto 555×222

Comentarii

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

570 X 90 POSADA 3