NOR CURIER 930X122

mioveni

MIOVENI: VEDETE LA SĂRBĂTOAREA RECOLTEI – PROGRAMUL

Mioveni: vedete la Sărbătoarea Recoltei – programul. Nici în această toamnă nu putea lipsi din calendarul evenimentelor Sărbătoarea Recoltei pe Valea Argeșelului și Târgul Meșterilor Populari. Cele două manifestări vor avea loc în perioada 30 septembrie – 2 octombrie și sunt organizate de Centrul Cultural, Primăria și Consiliul Local Mioveni.

Citiți și: 3.000 de lei pentru fiecare nou-născut în acest oraș din județ

Festivitățile se vor desfășura pe platoul din Centrul Civic Mioveni și vor fi animate de spectacole de muzică populară, susținute de artiști locali și de vedete de la nivel național. Producătorii agricoli și fermierii vor expune spre vânzare fructe și legume proaspete, murături, zacuscă, compoturi, dulcețuri, must, vin, miere, brânzeturi și produse tradiționale din carne.

La acest târg au fost acceptați să participe doar comercianții de produse tradiționale, care au certificat de producător și certificat de înregistrare la Direcția Sanitară, din care reiese că marfa este procesată în gospodăria proprie.

Citiți și: Acum s-a anunțat: ce s-a întâmplat cu fetița care a căzut de la etaj

PROGRAMUL

Vineri, 30 SEPTEMBRIE

Ora 15 – Deschiderea oficială

Orele 16 – 21:30 – Spectacol folcloric în Centrul Civic Mioveni
Partea I

-Ansamblul Mugurașii Mioveniului și soliștii Andrei Vilău și Alecsandra Păunoiu

-Mariana POPA PATRICHI, Doina ISTRATE, Geta SILVEANU, Tița TUDOSE, Ana BARDICI, Daniela ANGHEL, Radu ȘTEFAN TATAN, Mihaela WALMAR și Mariana POPA

Partea a II-a

-Ansamblul PLAI DE DOR și soliștii Mihaela FERARU, Izabel CRISTESCU, George DUMITRACHE, Mihaela COSTACHE, Valentin POIENARIU, Liliana MATEI, Diana CĂLINESCU, Mitică TAVĂ, Daniela CERNEA și Nineta POPA

-Cristina UDREA, Alin PAVELESCU, Mioara RAICA, Gabriela ARGEȘANU, Elena SIMA, Constantin GAGIU, Mihaela CHIRIȚESCU, Marcela FOTA, Nuți și Vasile TAPOTA LĂTĂREȚU (recital)

Sâmbătă, 1 OCTOMBRIE 

Orele 18 – 22:30 – Spectacol folcloric în Centrul Civic Mioveni

Partea I

-Ansamblul de mandoline NOVA și grupul folcloric DORULEȚUL

-Flori CAFTALIU, Costel CAFTALIU, Mariana STAN, Lămâița VĂDUVA, Marian DRAGOMIR, Maria ȘTEFAN, grupul folcloric CUNUNA DOMNEȘTIULUI
Partea a II-a

-Mitică TAVĂ, Florica JINGA, Florin PÂRLAN, Camelia CONOVICI, Daniela CERNEA, Nicu și Nina SPÂNU și Georgel NUCĂ

-Grupul folcloric DORURI MUSCELENE (recital)

Duminică, 2 OCTOMBRIE 

Orele 18 – 22:30 – Spectacol folcloric în Centrul Civic Mioveni

-Lansare album Valentin SANFIRA

-Ansamblul PLAI DE DOR

-Soliști Mihaela FERARU, Izabel CRISTESCU, George DUMITRACHE, Mihaela COSTACHE, Valentin POIENARIU, Liliana MATEI, Diana CĂLINESCU, Mitică TAVĂ, Daniela CERNEA, Nineta POPA

-Valentin SANFIRA, Maria LOGA, Delia BARBU, Neta SOARE și Rodica MITRAN.

Eco moto 555×222

Comentarii

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

570 X 90 POSADA 3