Donaris 930 x 122

publitrans

NOUA LINIE DE AUTOBUZ, SURPRIZĂ NEPLĂCUTĂ

Noua linie de autobuz, surpriză neplăcută. Potrivit anunțului inițial al conducerii Primăriei, de la 1 ianuarie 2017 în Pitești ar fi urmat să funcționeze o nouă linie de autobuz Publitrans: 1B.

Citiți și: Scene teribile într-un autobuz Publitrans. Ce transmite acum Poliția

Linia nu a devenit, însă, funcțională. Motivul? Avizul obligatoriu care trebuie obținut în astfel de cazuri de la Consiliul Concurenței a întârziat și încă este așteptat de municipalitate, conform directorului general al Publitrans, Manuel Rotaru. La începutul lunii ianuarie, sursa citată preciza pentru ePitești că, cel mai probabil, noua linie de autobuz va fi introdusă pe 1 februarie 2017. Nu este cazul! Noua linie nu a intrat în funcțiune nici astăzi, motivul fiind același. Următorul termen pentru darea în folosință a liniei de autobuz 1B ar fi 1 martie 2017.

1B ava avea cap de linie la Vivo! Pitești și va lega Centrul de zona de jos a orașului. Vă reamintim traseul, conform Primăriei: Vivo! Pitești – hotel Ramada – bariera CFR – strada Maternității, pe lângă Centrul de Diagnostic și Tratament către Colegiul „I.C. Brătianu” – Muzeul Județean – Agenția de Mediu – Rectoratul Universității Pitești – Biserica Evanghelică – Bazinul Olimpic – Vivo! Pitești.

Citiți și: Pitești: Publitrans angajează! Toate detaliile, AICI

Autobuzele vor circula din 30 în 30 de minute. Zilnic, inclusiv în weekend și în zilele de sărbătoare legală, prima plecare va fi la ora 8:45, iar ultima la ora 22:15.

Eco moto 555×222

Comentarii

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

570 X 90 POSADA 3