930X122 MAIA

grecia

OLIMPICII LA RELIGIE, PELERINAJ ÎN GRECIA

Au fost cei mai buni şi au primit o răsplată pe măsura performanței lor. Vorbim despre câștigătorii fazei naţionale a olimpiadei de religie, intitulată „Biserica lui Hristos”.

Citiți și: O nouă disciplină la Bacalaureat!

Timp de o săptămână premiații, copii instituționalizați de toată isprava, au fost într-o vacanță de vis în Grecia. Mai exact, în pelerinaj la mănăstiri din Salonic și Corfu. Copiii au fost extrem de încântaţi.

„Dacă toamna se numără bobocii, am numărat şi noi bobocii noştri. Anume olimpicii din cadrul olimpiadei de religie faza naţională, „Biserica lui Hristos”, ediţia a VIII-a, care în acest an au beneficiat de un pelerinaj la mănăstirile şi Sfintele Moaşte din Grecia. Le mulţumim tuturor celor care au sprijinit copiii instituţionalizaţi să se bucure de acest frumos eveniment.”, spune preotul piteștean Decebal Marius Floroaica, organizator al excursiei.

Citiți și: Scandalos! Profesor de religie către eleve: „Femeile merită să fie violate dacă se îmbracă indecent!”

SMART KIDS 555×222

Comentarii

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

SMART KIDS 570×90