EcoMoto 930×122

centrul cultural mioveni

vacanta_elevi

PROIECT EDUCAȚIONAL CU 100 DE ELEVI DE LA 3 ȘCOLI DIN ARGEȘ

Centrul Cultural Mioveni, în parteneriat cu Școala Gimnazială Davidești, Școala Gimnazială „Constantin Bălăceanu-Stolnici” din Stolnici și Școala Generală „Liviu Rebreanu” din Mioveni, a organizat un proiect de parteneriat educațional intitulat „Frumusețile copilăriei”.

Citiți și: Mari nereguli în unități de învățământ! Amenzi uriașe și dosare penale

În proiect sunt angrenați în jur de 100 de elevi de clasă pregătitoare și școală primară de la cele trei școli din Argeș. Proiectul vizează dezvoltarea abilităților de comunicare ale elevilor prin încurajarea păstrării unei corespondențe între școlile implicate.

În cadrul proiectului s-au desfășurat deja trei etape. În luna ianuarie copiii și-au adresat scrisori în care s-au prezentat, și-au descris trăsăturile fizice, calitățile și pasiunile. În cea de a doua etapă, în februarie, copiii au făcut o descriere a orașului sau comunei în care locuiesc, iar în cea de a treia etapă și-au recomandat, tot prin corespondență, o carte preferată și un scurt rezumat al acesteia.

Citiți și: Atenție! Amenzi pentru elevi!

Pe 6 aprilie, de la ora 10, urmează să se desfășoare cea de a patra și ultima etapă, care implică întâlnirea elevilor la Centrul Cultural Mioveni. Tot atunci, în sala de spectacole a Centrului, va avea loc și un program artistic pregătit de elevii de la cele trei școli. Participanții vor primi diplome, iar la final, în fața Centrului Cultural Educativ din Mioveni, va fi amplasată o cupolă pe care elevii își vor pune materiale sau diverse lucrări, ca semn al prieteniei.

Coordonatorii proiectului sunt dir. prof. Monica Sandu, prof. înv. primar Gabriela Tudor, prof. înv. primar Mirela Duțulescu și educatoarea Cristiana Creata (din partea Școlii Gimnaziale Davidești), dir. prof. Mădălin Chirișă, prof. înv. primar Florentina Vișoiu (de la Școala Gimnazială „Constantin Bălăceanu-Stolnici”) și dir. prof. Mariana Bădică, prof. înv. primar Carmen Voican și prof. înv. Laura Nițu (de la Școala Generală „Liviu Rebreanu” din Mioveni).

New Profesional Consult-555×222

Comentarii

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

570 X 90 CAPRA 3