New Profesional Consult 930 x 122

Pitesti

SPECTACULOS! ZIUA TANCHIȘTILOR, ANIVERSATĂ ÎN PITEȘTI!

Un eveniment special a avut loc astăzi la Şcoala de Aplicaţie pentru Unităţi de Luptă “Mihai Viteazul” din apropierea stadionului „Nicolae Dobrin” din Pitești. O ceremonie militară şi religioasă și exerciții demonstrative au fost organizate special pentru a marca 95 de ani de la înfiinţarea armei Tancuri în Armata României.

Citiți și: Pitești – Exclusiv. Încă un Kaufland în cel mai tare cartier din oraș!

Mai întâi tanchiştii care au obţinut rezultate meritorii şi care au dat dovadă de profesionalism au primit emblema de onoare. Ulterior a avut loc o slujbă religioasă, iar apoi au fost depuse coroane de flori la Monumentul Tanchiştilor. Ceremonia s-a încheiat cu defilarea militarilor. Cel mai aşteptat și mai spectaculos moment a urmat, însă, după ceremonia oficială: exerciţiile demonstrative. Două vehicule militare au trecut peste un curs de apă cu o adâncime de 2,1 metri.

La eveniment, alături de oficialii militari, s-au aflat și oficiali civili, printre care s-au numărat și subprefectul Ion Burnei și primarul Piteștiului, Tudor Pendiuc.

Citiți și: Închiriezi cu încredere de la Rent a Car Laguna Goo! Disponibilitate non-stop

555 X 222 POSADA 2

Comentarii

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

EcoMoto 570×90