930 x122 grota rece

înregistrare

TERMEN PENTRU NOU-NĂSCUȚI, SCHIMBAT

Termen pentru nou-născuți, schimbat. Înregistrarea nou-născutului va putea fi făcută în 30 de zile de la data naşterii copilului, faţă de 15 zile, așa cum este situația în prezent, scrie Mediafax. În plus, potrivit sursei citate, mama fără acte de identitate îşi va putea înregistra copilul fără să prezinte o expertiză medico-legală, identificarea urmând să o facă Poliţia prin „verificări specifice”.

Citiți și: Copil nou-născut, luat de urgență cu elicopterul SMURD

Ambele noi prevederi se găsesc în nota de fundamentare a unei hotărâri de guvern pe care Cabinetul Cioloș urmează să o adopte.

În opinia iniţiatorului, prelungirea la 30 de zile „vine în sprijinul părintelui/părinţilor, dar şi al autorităţilor statului, care vor avea posibilitatea ca, prin parcurgerea unor proceduri administrative, să clarifice toate aspectele care interesează la înregistrarea evenimentului de stare civilă (în principal, cele legate de identitatea mamei)”. Pe de altă parte, Guvernul susține că eliminarea expertizei medico-legale vizează debirocratizarea procedurii existente pentru înregistrarea nou-născutului, în sensul simplificării şi reducerii costurilor.

Citiți și: Argeș. Șocant! A născut acasă, a pus copilul într-o pungă și l-a ascuns după niște covoare

Schimbările vor deveni operabile odată cu publicarea hotărârii de Guvern în Monitorul Oficial. (Foto: Maternitatea Spitalului Județean de Urgență din Pitești)

555 X 222 POSADA 2

Comentarii

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

EcoMoto 570×90