930×122 CAPRA 5

arpechim

VIZITA LUI DRAGNEA ÎN PITEȘTI, „DETURNATĂ” DE PRIMA DE MURĂTURI!

Vicepremierul Liviu Dragnea, ministrul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, se află la această oră în Prefectura Argeș.

Citiți și: Pitești – Exclusiv. Încă un Kaufland în cel mai tare cartier din oraș!

Dragnea a venit în Pitești pentru distribuirea unui număr de 15 microbuze școlare către localități din județ. O vizită cu iz electoral, „deturnată”, însă, de foști angajați de la Arpechim. O delegație a acestora discută acum cu Dragnea, în timp ce restul așteaptă în Piața „Vasile Milea”. Amintim că foștii salariați reclamă de mai multă vreme faptul că în justiție s-a decis ca ei să returneze către OMV Petrom, proprietarul rafinăriei Arpechim, sume de bani de care au beneficiat sub formă de prime, așa numita „primă de murături”. Considerând că li s-a făcut o nedreptate, aceștia au apelat de-a lungul timpului și la proteste de stradă. Fără rezultate, însă, autoritățile afirmând că nu au ce face în condițiile în care este vorba de o hotărâre a justiției.

Liviu Dragnea, care în Piața „Vasile Milea” a avut parte și de câteva huiduieli, va vizita și Colegiul „I.C. Brătianu”,  acolo unde au loc lucrări de reabilitare și reparații. Ulterior, vicepremierul ar urma să susțină o conferință de presă la Consiliul Județean.

Citiți și: Închiriezi cu încredere de la Rent a Car Laguna Goo! Disponibilitate non-stop

Deși aseară Consiliul Județean anunța ca sigură prezența astăzi în Pitești și a prim-ministrului Victor Ponta, acesta nu a mai ajuns în Argeș.

555 X 222 POSADA 2

Comentarii

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

NOR EXPRES 570×90