New Profesional Consult 930 x 122

iPhone 5 vine in Romania!

Fanii Apple si nu numai au parte de o veste buna privind noul produs iPhone 5. Vodafone România, numărul doi pe piaţa locală telecom, anunţă că noul iPhone 5, cel mai uşor şi subţire terminal din gama iPhone, va fi disponibil clienţilor săi din 2 noiembrie 2012. Conform Capital, noul terminal Apple va costa la Vodafone între 369 şi 569 euro cu abonament pe doi ani sau între 739 euro şi 979 euro, diferenţa făcând-o capacitatea de stocare 16, 32 sau 64 de GB.

–    iPhone 5 de 16 GB costă 369 de euro cu abonament iPhone 39 pentru doi ani şi 739 euro la liber.

–    iPhone 5 de 32 GB costă 469 de euro cu abonament iPhone 39 pentru doi ani şi 859 euro la liber.

–    iPhone 5 de 64 de GB costă 569 de euro cu abonament iPhone 39 pentru doi ani şi 979 euro la liber.

“Începând de astăzi, noul iPhone 5 este disponibil utilizatorilor Vodafone prin pre-comandă, la www.vodafone.ro/iphone, precum şi în toată reţeaua magazinelor Vodafone şi ale partenerilor săi. Suntem bucuroşi să oferim noul iPhone 5 clienţilor noştri, cu o varietate de planuri tarifare, pentru o experienţă superioară de utilizare, susţinută de acoperirea extinsă şi de calitatea reţelei Vodafone”, a spus Inaki Berroeta, CEO Vodafone România.

iPhone 5 are un ecran de  4 inch,  1.136x 640 pixeli cu retina display 326 ppi.  Este fabricat din sticlă şi din aluminiu, fiind mai uşor şi mai subţire decât oricare alt iPhone. Are 7,6 mm grosime şi 112 grame, fiind cu 20% mai uşor decât iPhone 4S.

În ceea ce priveşte conectivitatea, noul iPhone suportă GPRS, EDGE, EV-DO, HSPA, HSPA+ si LTE, adică permite viteze de transfer de 100 de Mbps. 
Procesorul A6, de doua ori mai rapid, este cu 22% mai mic şi mult mai eficient energetic.

Bateria oferă o autonomie de 8 ore în regim 3G şi 10 ore cu Wi-Fi-ul pornit. Camera foto are 8 megapixeli, 3.264×2.448 pixeli. Aceasta poate captura imagini mult mai rapid şi conţine funcţia Panorama, care permite capturarea de imagini cu o rezoluţie de 28 de megapixeli. Camera poate filma în mod full HD, 1080p şi include funcţia de recunoaştere facială. Camera frontală este HD 720p. iPhone 5 are trei microfoane pentru recunoştere vocală şi anularea zgomotului de fond.
iPhone 5 vine cu un nou conector, numit Lightning, care este cu 80% mai mic decât cel actual. Sistemul de operare de pe iPhone 5 este iOS 6.

Preţurile în SUA sunt de 199 $ pentru modelul cu 16 GB, 299 $ pentru cel de 32 GB şi 399 $ pentru modelul de 64 GB, cu contract pe doi ani la operator.
Cel mai mare concurent pentru iPhone 5 este Samsung Galaxy SIII. Lansat în luna mai a acestui an telefonul s-a vândut în peste 20 de milioane de exemplare.

Eco moto 555×222

Comentarii

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

570 X 90 POSADA 3