Donaris 930 x 122

cornel ionica

(VIDEO) DECIZIE PENTRU STAȚIILE PUBLITRANS. HAOS: PRIMARUL, CONTRAZIS DE… PRIMĂRIE

Decizie pentru stațiile Publitrans. Haos: Primarul, contrazis de… Primărie. Contractele de asociere şi de închiriere a unor spaţii în staţiile de autobuz Publitrans din Pitești urmează să fie iar prelungite (cu încă 3 luni), până pe 30 septembrie 2019. Proiectul este inițiat de primarul Cornel Ionică și va fi supus aprobării în ședința în plen din această lună a Consiliului Local.

Citiți și: E oficial! Autobuze Publitrans la Argeș Mall

Mult trâmbițatul proiect de modernizare a stațiilor Publitrans (societatea de transport local de călători a municipalității) bate pasul pe loc. De o bună perioadă, primarul Cornel Ionică vorbește despre modernizarea a 99 de stații Publitrans fără ca situația din teren să se schimbe. Modernizarea, vă reamintim, ar presupune și desființarea spațiilor comerciale din stații.

Pentru proiectul de modernizare a staţiilor, Primăria se bazează pe fonduri europene, iar în luna februarie a acestui an primarul declara că ”termenul bate la ușă”. Detalii, în următorul material video, realizat la începutul anului:

Citiți și: Apar noi informații despre agresorul din autobuz. Ce a pățit tânărul care a îngrozit țara

În 2017, primarul afirma pentru ePitești: ”Fondurile sunt accesate, s-au primit ghidurile de lucru și acum se lucrează la proiectul în sine, la proceduri”.

Din moment ce edilul declara încă din anul 2017 că fondurile sunt accesate, am vrut să aflăm, oficial, care este acum stadiul acestui proiect.

În urma unei solicitări din partea ePitești în baza legii 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, Primăria susține: ”În cadrul cererii de finanțare „Modernizarea infrastructurii serviciului de transport public local de călători și creșterea atractivății transportului nemotorizat” este cuprins proiectul ”Stații așteptare călători transport urban în zona municipiului Pitești”. La momentul actual cererea de finanțare se află în etapa de evaluare. (…)

Accesarea de fonduri europene pentru cererea de finanțare ,,Modernizarea infrastructurii servicilului de transport public local de călători și creșterea atractivității transportului nemotorizat” s-a realizat pe 26.03.2019.

În prezent, după cum am menționat, cererea de finanțare se află în evaluare, urmând ca după aprobarea și semnarea contractului de finanțare să fie virate sumele necesare implementării proiectului. Durata de materializare a proiectului este de 36 de luni de la data semnării contractului de finanțare”.

Răspunsul complet al Primăriei Pitești, în care se menționează și pentru ce au fost accesate fonduri europene în cadrul proiectului, mai jos (click pe imagine pentru detalii):

Modernizarea stațiilor de autobuz Publitrans depinde de un proiect pentru care accesarea de fonduri s-a făcut, conform răspunsului oficial al Primăriei, la sfârșitul lunii martie 2019. Tot municipalitatea spune că ”cererea de finanțare se află în evaluare”. Întrebarea este simplă: de ce declara Cornel Ionică încă din 2017 că fondurile sunt accesate, când documentul primit chiar din partea instituției pe care o conduce spune altceva?

Menționăm că în propunerea care urmează să fie votată în ședința din această lună a Consiliului Local este specificat că dacă proiectul cu fonduri europene o va impune, adică dacă vor începe lucrările, contractele de asociere şi închiriere a unor spaţii în staţiile de autobuz Publitrans vor fi reziliate. Dacă nu, vor fi prelungite din nou.

NOR CURIER 555×222

Comentarii

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

570 X 90 CAPRA 3