NOR CURIER 930X122

centrul cultural mioveni

(VIDEO) PROIECȚIE SPECIALĂ ÎN MIOVENI

Proiecție specială în Mioveni. Societatea de distribuție de film Transilvania Film în parteneriat cu Primăria orașului, Consiliul Local și Centrul Cultural Mioveni vă așteaptă la premierea filmului „Parking”, care spune povestea lui Adrian, un poet din Sângeorz-Băi care emigrează ilegal în Spania anului 2002.

Citiți și: Eveniment special la Centrul Cultural Mioveni

Odată ajuns în Cordoba, viața lui se transformă într-o aventură complicată, pendulând între imposibila poveste de dragoste cu o cântăreață spaniolă și dorul de casă. Călătoria sa în căutarea marii iubiri se va transforma într-o poveste surprinzătoare, sensibilă și plină de provocări.

Citiți și: Sponsorizare de zeci de mii de euro la Centrul Cutural Mioveni

„Parking”, cel de-al patrulea lungmetraj semnat de Tudor Giurgiu, va ajunge, în premieră, la Centrul Cultural Mioveni, unde va avea o proiecție specială miercuri, 19 iunie 2019, de la ora 19.

Descris ca fiind „o odă dedicată tuturor visătorilor și cutezătorilor care au părăsit zona de confort a orașului natal pentru a căuta o viață mai bună în altă parte” (Cineuropa), adaptarea romanului „Apropierea” i-a impresionat pe cei peste 2.000 de cinefili prezenți la deschiderea TIFF, care au întâmpinat echipa filmului, la finalul proiecției, într-un ropot de aplauze.

Din distribuție fac parte actori spanioli de talie internațională, ca Belén Cuesta, Ariadna Gil, Luis Bermejo, dar și actori români îndrăgiți, precum Carmen Florescu, Valentin Popescu, Emilian Oprea, Fülöp Erzsébet și Paul Cimpoieru.

În rolul principal, iubitorii de teatru și film îl vor recunoaște pe Mihai Smarandache, premiat la numeroase festivaluri pentru performațele sale deosebite pe scena teatrului românesc. Ca actor de film, Mihai Smarandache s-a remarcat, printre altele, în lungmetrajul „De ce eu?” (2015), în regia lui Tudor Giurgiu, și în serialul „Hacker” (2003), produs de HBO.

Partenera lui din film, Belén Cuesta, este una dintre cel mai bine cotate actrițe spaniole din noua generație. Rolul din „Kiki, el amor se hace” (r. Paco León, 2016) i-a adus o nominalizare la Premiile Goya, categoria „Revelația anului”, iar în 2017 a câștigat Premiul Feroz pentru „Cea mai bună actriță în rol secundar” în serialul „Paquita Salas”.

Un rol important are și Ariadna Gil, una dintre cele mai renumite și iubite actrițe spaniole de teatru și film, care a jucat alături de Javier Bardem, Penelope Cruz, Viggo Mortensen și alți mari actori și care a câștigat notorietate pe plan internațional în rolul interpretat în filmul „Labirintul lui Pan” (2006), în regia lui Guillermo del Toro.

Biletele pot fi achiziționate de la casieria Centrului Cultural Mioveni, la prețul de 10 lei.

NOR CURIER 555×222

Comentarii

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

570 X 90 POSADA 3