New Profesional Consult 930 x 122

alcool

ZECI DE PERSOANE, CERCETATE PENTRU CONTRABANDĂ

Poliţiştii argeșeni specializaţi în investigarea criminalităţii economice, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Topoloveni, au finalizat cercetările într-un dosar penal întocmit pentru contrabandă şi producere, deţinere şi comercializare de alcool etilic în afara antrepozitului fiscal.

Citiți și: Incredibil! Somn de voie: trei paznici prinși dormind, altul era băut!

Din cercetări poliţiştii au stabilit că în perioada anilor 2010 și 2011 un număr de 54 de persoane fizice s-ar fi aprovizionat şi ar fi comercializat prin intermediul a două societăţi comerciale, Fabina Fab S.R.L din Bucureşti şi Corgam din Baia Mare, 75.500 de litri de alcool etilic produs în afara antrepozitului fiscal. În luna august a anului 2011 s-au făcut 60 de percheziţii domiciliare, iar în urma acestora au fost arestate 16 persoane.

Prejudiciul cauzat bugetului de stat, reprezentând accize datorate şi neachitate, depășește 2.600.000 de lei.

Citiți și: Întâmplare îngrijorătoare, noaptea, pe o stradă din Pitești

Dosarul penal a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Topoloveni, cu propunere de trimitere în judecată a 54 de persoane fizice şi două persoane juridice.

555×222 grota rece

Comentarii

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

New Profesional Consult 570×90