Eurial 930 x 122

anti_etno02

Mars al elevilor pitesteni impotriva etnobotanicelor

Sâmbătă, Centrul Judeţean de Resurse şi de Asistenţă Educaţională Argeş şi Consiliul Judeţean Argeş au organizat o acţiune de conştientizare a efectelor consumului şi traficului de substanţe etnobotanice, precum şi sensibilizare şi implicare a opiniei publice în prevenirea, ameliorarea şi remedierea consumului şi traficului de substanţe etnobotanice.

Vicepreşedintele CJ Argeş, Simona Bucura Oprescu, s-a aflat printre participanţi şi a apreciat efortul tuturor celor implicaţi în acest proiect, adică 36 de unităţi de învăţământ din judeţul Argeş şi peste 300 de voluntari. Ea a salutat mai ales interesul elevilor voluntari, subliniind faptul că ei pot determina alegerea unui mod de viaţă sănătos, prin atitudinea lor responsabilă şi sensibilizarea persoanelor implicate în consumul şi traficul de droguri, în cele mai multe cazuri colegi şi prieteni în căutare de senzaţii tari.

Evenimentul a debutat cu o expoziţie de artă la Teatrul Al. Davila Piteşti, spectacole teatrale oferite de elevi, precum şi cu o serie de competiţii sportive, în Piaţa Primăriei – şah, streetball, table, fotbal – urmată de o defilare în acordurile fanfarei a trupelor de majorete şi volunitari de la liceele din Piteşti. De asemenea, trecătorii au avut posibilitatea să voteze împotriva consumului de substanţe etnobotanice şi a „magazinelor de vise”, rezultatul scrutinului fiind parte a unui studiu sociologic privind consumul de droguri.

Campania şi-a propus angrenarea ca voluntari a elevilor din toate formele de învăţământ, care şi-au exprimat exprimat dorinţa de a se implica în procesul de prevenire a consumului şi traficului de substanţe etnobotanice, precum şi promovarea sportului ca o alternativă la alegerea unui mod de viaţă alterat de droguri.

anti01

555×222  MAIA
Pizza Sapori Italia 570 90