Săptămâna trecută România politică a fost frământată de problema ultimă a puterii şi opoziţiei: o nouă împărţire administrativă.
Domnul Băsescu are din când în când idei, vrea o Românie cu numai 8 unităţi administrative mari care să înlocuiască judeţele de acum. Am avut revelaţia citind despre Ceauşescu de ce vrea Băsescu o nouă Geografie a României. Se ştie că visul lui Ceauşescu era să intre în Istorie şi cum n-a avut această şansă a hotărât să intre în Geografie! Şi aşa a făcut Canalul Dunăre Marea Neagră. Aceeaşi dorinţă se pare că o retrăieşte şi Băsescu.
Chestiunea este strict politică. Pus în faţa unei iminente căderi catastrofale în alegeri Băsescu încearcă o nouă şmecherie care4 crede că este favorabilă PDL. Această nouă împărţire teritorială. Asta însă i-a scos din minţi pe unguri care tot speră în Regiunea Autonomă Maghiară şi care nu doresc formula propusă de Băsescu.
Iniţiativa însă antrenează extrem de multe cheltuieli, vor trebui schimbate o grămadă de acte, unii evaluează la 3 miliarde de Euro aceste modificări. S-ar putea să fie adevărat, numai pentru documentele americane în vremea lui George Walker Bush, W mijlociu a costat un miliard de dolari pe un mandat.
Dar cel mai rău vor fi afectat toate serviciile care coordonează activitatea din localităţile României, serviciile deconcertate, cum inspirat le-a denumit în pagina de web Evenimentul Zilei, o eroare de tipărire care confirmă vorba italianului „Si non e vero, e ben trovato”!





![[236x587px]TârgDeJucării_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2024/04/236x587pxBlack-Friday_epitesti.jpg)