930×122 CAPRA 5

parcari

PITEȘTENI DISPERAȚI ÎN RĂZBOIENI

Piteșteni disperați în Războieni. O mare problemă a Piteștiului este lipsa acută a locurilor de parcare, după cum bine se știe. În cartiere, la blocuri, fenomenul provoacă și scandaluri între vecini, care au ajuns să se certe pentru un loc de parcare.

Citiți și: Pitești. Lumea le primește GRATUIT în piețe!

În disperare de cauză, în unele zone ale orașului proprietarii de autoturisme vor ca și spaţiile verzi să fie transformate în parcări. Este și cazul piteștenilor din zona blocului J16 de pe strada Oituz din cartierul Războieni.

Oamenii spun că oricum spaţiul verde din zonă este ocupat de autoturisme, solicitând Primăriei transformarea „oficială” a acestuia în parcare.

Citiți și: Decizie de ultim moment! Se întâmplă la Bazinul Olimpic

Primăria nu poate face, însă, oriunde astfel de investiţii. Există un registru al spaţiilor verzi, spații verzi care trebuie întreținute și protejate. O soluţie ar fi construirea unor parcări etajate, dar şi aici sunt probleme. De exemplu, în zona Poştei Vechi din cartierul Craiovei, în curtea interioară a blocurilor Fortuna din Centru şi în zona Şcolii nr. 14 din Nord locatarii, spune conducerea Primăriei, s-au opus construirii unor astfel de parcări.

Printre puținii „fericiți” sunt, vă reamintim, angajații de la Consiliul Județean și Prefectură. Cu voie de la Primărie, nu au probleme în a-și găsi loc de parcare pe parcursul programului de lucru: li s-a pus la dispoziție, cu titlu gratuit, o porțiune generoasă din Piața „Vasile Milea”, destinată, în mod normal, exclusiv pietonilor. (Foto: descriptiv) 

[555x222px]KV_WinterSale_epitesti

Comentarii

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

NOR EXPRES 570×90