Eşecul condamnării comunismului

La începutul ultimului deceniu se instala în România guvernul liberal condus de Dimitrie Sturdza. Perioada corespundea cu procesul memorandiştilor din Transilvania.

Guvernul condus de Sturdza  a fost acuzat de lipsă de reacţie şi concesii la răul tratament aplicat românilor aflaţi în Dubla Monarhie Austro – Ungară desfăşurată la de autorităţile de la Budapesta. După plecarea de la putere istoricul şi numismatul Dimitrie Sturdza  a fost declarat nebun, fapt care a trezit reacţia unui om politic francez, care spunea „fericită ţară care a putut să fie condusă de un nebun!”.  Casa premierului Sturdza din centrul Bucureştiului a fost recuperată de strămoşul său arhitectul Şerban Sturdza şi găzduieşte azi librăria Cărtureşti.

Astăzi preşedintele Traian Băsescu în obsesia sa de a redesena harta administrativă a României este gata să facă anumite gesturi ce pot fi considerate concesii făcute minorităţii maghiare.

Nu despre acest lucru voiam să scriu mai deunăzi. Tocmai avusese loc întâlnirea dintre liderii USL veniţi la consultări cu preşedintele Băsescu la Cotroceni. Întâlnirea desfăşurată complet sub ochii presei y compris televiziuni l-a dezavantajat net pe preşedinte. Liderii USL au venit cu propuneri concrete de ieşirea din această criză politică şi economică. Reacţiile lui Traian Băsescu ne-au amintit din nou de tavernele din porturile unde-şi făcea veacul preşedintele pe când era marinar.

Eram totuşi obişnuiţi ca să îl vedem pe preşedinte scuipând pe Opoziţie, astea îi sunt manierele! Dar aseară preşedintele a făcut nişte declaraţii de o iresponsabilitate îngrijorătoare: preşedintele a scuipat pe istoria neamului!

Avem norocul să-l avem printre noi pe ultimul şef al statului care s-a lupta pentru blocarea comunizării României, regele Mihai I. Cert este că dintre ţările supuse cizmei sovietice după ultimul război mondial România a fost cea din urmă care a căzut sub această influenţă din cauza rezistenţei regelui la eforturile de bolşevizare a României. Regele Mihai este una din cele mai importante victime ale procesului de comunizare şi a-l declara trădător şi slugă a ruşilor contrazice tot ce a declarat preşedintele Băsescu privind condamnarea comunismului. Această declaraţie combinată cu simpatia arătată generalului Antonescu îi situează declaraţiile ca fiind de esenţă fascistă.

Prima victimă a acestor declaraţii iresponsabile ar trebui să fie ideologul Vladimir Tismăneanu, cel care a întocmit raportul de condamnarea a-l comunismului. Şi aşa domnul Tismăneanu declara dezinvolt şi necugetat că regimul lui Ceauşescu era un regim fascist, uitând chiar domnia sa expert al stalinismului că acesta era o combinaţie naturală între internaţionalism şi antisemitism, deci, în consecinţă, regimul lui Ceauşescu este etichetat drept stalinist.

La acuzele că Băsescu ar fi fascist, tot Vladimir Tismăneanu sărea ca ars, combătând cu vehemenţă această acuză. Ce se va face însă cu declaraţia domnului preşedinte, va avea lipsa de onoare să nu dezavueze aceste declaraţii în flagrantă contradicţie cu documentul de condamnare a comunismului în România pe care l-a întocmit?

Această declaraţie nu poate decât să întărească opinia că omul Băsescu este imposibil şi că de aceea oamenii care au lucrat cu el l-au părăsit urgent.  Doar Andrei Pleşu a avut inspiraţia nefericită să publice textul din Adevărul din 22 iunie, care nu poate trezi decât reacţia de bun simţ românească: ” Dacă tăceai, filosof rămâneai”.

Sper ca Gabriel Liiceanu, un admirator fervent al regelui să aibă reacţia firească să dezavueze vehement aceste declaraţii ale preşedintelui.

Şi mai sper ca societatea civilă românească adormită între dezolare şi sinecuri grase oferite de acest regim să aibă o reacţie în consecinţă.

Declaraţia domnului preşedinte ne pune şi întrebarea firească: oare trăim într-un balamuc?