Eurial 263×587

Proiectul DACIA – GEFCO

ViorelCraciuneanu03

Logistica este una din principalele activităţi din industria auto, asigurând liantul între fluxul de fabricaţie şi destinaţia finală a maşinii, care are un consumator, clientul, fie el persoană fizică sau juridică.

New Profesional Consult 930 x 122
555×222  MAIA

La evenimentul din data de 28 iunie, Grupul Renault – Dacia şi GEFCO au marcat transportul a 277.506 vehicule în perioada ianuarie 2008 – mai 2011, din care 213.318 expediate cu trenul şi 64.188 cu camionul. Ineditul comunicării a constat, în modalitatea de abordare a conferinţei de presă susţinută de oficialii celor două companii, la bordul unui tren, într-un vagon ataşat acestui mijloc de transport, care transporta şi vehicule de pe platforma industrială de la Mioveni către portul comercial Constanţa.

Dacia, uzina-sursă

„Direcţia Logistică este esenţială pentru Dacia, cei 600 angajaţi gestionează atât furnizarea de piese pentru producţie, cât şi distribuirea maşinilor către clienţi. Astfel, în anul 2010, au fost expediate 341.872 vehicule şi peste 412.000 sub formă de colecţii CKD, Dacia fiind uzina sursă care furnizează piese pentru celelalte nouă locaţii ce asamblează gama entry”, a declarat Jérôme Olive, Directorul general, Automobile Dacia.

Renault Industrie Roumanie – International Logistics Network, centrul de logistică de la Mioveni, asigură un flux denumit în aval de piese, pentru fiecare din cele nouă uzine care produc X90 din Maroc, Rusia, Iran, Columbia, Africa de Sud, India şi Brazilia.

Cu această ocazie, se utilizează mai multe tipuri de fluxuri: cu camionul, pe rutele din Turcia, Europa Centrală şi de Est; cu trenul, pe rutele din Europa de Vest şi multimodal (tren şi vapor) pe rutele din Europa de Vest, Orientul Mijlociu, ţările din Golf şi Africa.

În timp ce fluxul în amonte este asigurat prin transportul săptămânal a 1.750 de camioane cu piese, de la 70 furnizori din România, din care cinci de pe Platforma Dacia, şi 279 furnizori externi.

930 x122 grota rece
Posada Curtea de Arges 555×222

Când ne gândim că, după cel de-al Doilea Război Mondial Colibaşul era un necunoscut cătun ce fabrica piese de schimb pentru avioanele româneşti, evoluţia exportului mărcii Dacia în prezent este cu adevărat spectaculoasă.

Logistica din punctul de vedere al GEFCO

Compania este prezent pe piaţa din România începând din 2005. La nivel global activează în peste 150 de ţări din lume şi se clasează între primele 10 grupuri europene de logistică.

„GEFCO a fost prima societate din România care a pus în practică această soluţie feroviară pentru Dacia din anul 2008, soluţie ce oferă mai multe avantaje: capacitate, mediu (impactul CO2 şi poluarea sonoră sunt diminuate), soluţie adaptată nevoilor clientului” a declarat Christophe De Korver, Director general, GEFCO România.

Care este noutatea conceptului ?. Sistemul multimodal proiectează lanţul de transport al unor mărfuri, folosind succesiv diferite modalităţi de transport: rutier, feroviar, fluvial, etc. Această soluţie permite utilizarea, în orice moment, a tipului de transport cel mai eficient din punct de vedere al preţului, distanţei, timpului, respectarea mediului înconjurător, şi adaptarea în orice moment la infrastructura existentă, astfel încât interfaţa cu informaţiile legate de fluxurile multibusiness, interdomenii şi interţări îi permite clientului să intre în contact cu o singură persoană din cadrul companiei.

Ralf-Charley Schultze, directorul de logistică multimodală al GEFCO pentru Europa, Rusia şi Asia Centrală, declara: „Graţie reţelei sale internaţionale, GEFCO oferă clienţilor săi o mare fiabilitate a fluxurilor, indiferent de dificultăţile sau evenimentele imprevizibile întâlnite pe traseu, oferind cei mai buni timpi de livrare şi o reducere permanentă a costurilor logistice”.

Viorel Crăciuneanu

930×122 LA COCOS
555×222 LA COCOS

craciuneanu2002@yahoo.co.uk

New Profesional Consult 570×90
263×587.jpg La COCOS