pizzeria sapori  930 122

O echipa a Antena 3 ar fi fost agresata de fratele lui Udrea

udrea_pitesti

O echipă de jurnalişti de la Antena 3 a fost atacată şi înjurată, joi dimineaţă, de fratele unui controversat om politic de la putere. Este vorba despre fratele secret al Elenei Udrea. Imagini şi informaţii în exclusivitate despre fratele necunoscut al unui ministru, la Antena 3.

Ziaristul Adriana Duţulescu, şeful secţiei Politic de la Antena 3, a spus joi, că cel care a aflat de fratele ministrului Turismului, Elena Udrea, este colegul ei, jurnalistul Ionuţ Cristache.

„Acesta a aflat de fratele demnitarului atunci când a făcut un reportaj în Suceava, acolo unde au trăit bunicii materni ai Elenei Udrea. Nici colegii de partid nu ştiau despre existenţa acestui frate al lui Udrea”, a spus Duţulescu.

Potrivit acesteia, fratele lui Udrea a fost găsit în cartierul Drumul Taberei din Bucureşti, acolo unde ministrul Udrea este deputat.

Ziariştii au încercat să obţină o declaraţie de la fratele ministrului Udrea, dar acesta i-a înjurat. Antena 3 a încercat să ia o reacţie şi de la ministrul Elena Udrea, însă nu a reuşit.

PIZZERIA SAPORI 555 222
570 X 90 CAPRA 3