930×122 CAPRA 5

accident_craiovei23

Accident spectaculos la Bascov

Trecuse puţin peste ora 11, atunci când poliţia şi ambulanţa au fost solicitate să se deplaseze la un eveniment rutier deosebit care avusese loc pe strada Serelor dinBascov, prelungire a şoselei de centură ce face legătura între Autostrada Bucureşti – Piteşti, cu D.N.7 spre Râmnicu Vâlcea.

Veniţi în concediu în ţară, Ionuţ Huhulea, de 32 de ani, soţia acestuia, Nicoleta , de 27 de ani ( gravidă în luna a VIII a ) şi un prieten al acestora, se întorceau după mai bine de trei săptămâni la lucru în Italia. Aflat la volanul unui autoturism Alfa Romeo, apropiinduse de intrarea într-o Staţie Peco, a intenţionat să intre în aceasta pentru a bea câte un suc şi o cafea. Din nefericire, aproape au intrat în Peco, însă nu le-a mai ars de consumaţie şi asta, pentru simplul motiv că autoturismul condus de constănţean, a fost implicat într-un accident rutier.

Loviţi pe când aşteptau la „ocazie”

Mai aveau foarte puţin până la efectuarea manevrei de a intra în staţia Peco, moment în care autoturismul Alfa Romeo nu a putut evita impactul cu o autoutilitară Renault care ieşind dintr-o străduţă laterală, nu a acordat prioritate de trecere maşinii aflate pe drum prioritar. În urma coliziunii, autoturismul a fost proiectat peste un refugiu, aterizând în spaţiul verde, nu înainte de a lovi doi tineri care, având alături câteva bagaje, aşteptau la ocazie cu intenţia de a merge în oraşul Abrud – Alba. Carmen Nicoleta Popescu, de 20 de ani, din Stâlpeni, nu a mai apucat să facă nicio manevră de a evita impactul cu autoturismul iar cel care îi era alături, Iulian Voicu, de 19 ani, din Abrud – Alba, reuşind foarte puţin să se ferească. Cei doi autostopişti au fost transportaţi cu ambulanţa la Secţia Urgenţe din cadrul Spitalului Judeţean din Piteşti, în urma investigaţiilor medicii stabilind că cele două victime au suferit vătămări corporale uşoare. oamenii legii au întocmit dosar de cercetare penală pe numele şoferului autoutilitarei Renault, Ionel Ene, de 26 de ani, din Piteşti, pentru comiterea infracţiunii de neacordare de prioritate şi vătămări corporale din culpă.

Eurial 555 x222
570 X 90 POSADA 3