- Publicat de: ePitești
- 7-06-2019, ora 10:11
- Știri
ULTIMA ORĂ: NATURĂ DEZLĂNȚUITĂ ÎN ARGEȘ. ANM AVERTIZEAZĂ
O nouă informare și un nou cod galben au fost emise în urmă cu puține minute de Administrația Națională de Meteorologie (ANM). Codul galben vizează și întreg județul Argeș.
Citiți și: Argeș, sub coduri de viscol și polei. Avertizări severeINFORMARE METEOROLOGICĂ
Interval de valabilitate: 7 iunie, ora 10 – 10 iunie 2019, ora 10. Fenomene vizate: manifestări de instabilitate atmosferică temporar accentuată și cantități de apă însemnate.
Citiți și: Alertă meteo! Zăpadă consistentă, viscol, fenomene extremeInstabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată în cea mai mare parte a țării.
Vor fi perioade în care se vor semnala averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și căderi de grindină.
În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 15…25 l/mp, iar pe arii restrânse 35…40 l/mp.
Fenomenele vor fi mai frecvente în timpul după-amiezelor și al serilor.
COD GALBEN
Interval de valabilitate: 7 iunie, ora 10 – 7 iunie 2019, ora 22. Fenomene vizate: manifestări de instabilitate atmosferică și cantități de apă însemnate.
În intervalul de timp menționat, în Maramureș, vestul și nord-vestul Transilvaniei, Moldova, Dobrogea, nordul și estul Munteniei, nordul Olteniei, precum și în toate zonele de munte vor fi averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și căderi de grindină.
Cantitățile de apă vor depăși local 20…25 l/mp, iar pe arii restrânse 45…50 l/mp.