Kaia 930 x 120

ambulanta

Febra provenea de la agresiune?

Este o întrebarea la care trebuie să afle răspunsul, şi asta destul de repede, poliţiştii din Câmpulung, cei care, ştiţi dumneavoastră, sunt aceeaşi care au făcut mai zilele trecute o mare descoperire şi anume că în Muscel se practică prostituţia!

De data asta, subiectul este unul mult mai grav: ei trebuie sa decida dacă pruncul de circa 2 luni avea febră datorată unei răceli, ori pentru că acesta fusese agresat de către cineva din familie. În jurul orei 14:00 la dispeceratul Serviciului de Ambulanţă Argeş a fost solicitat un echipaj pentru a lua un copil de 2 luni, din Albeştii de Muscel care, spuneau părinţii acestuia, avea febră mare.

Copilul a fost transportat cu ambulanţala Spitalul din Câmpulung, acolo unde în urma investigaţiilor medicii au constatat că pe corpul micuţului se observau anumite semne care duceau spre ideea că fusese agresat. În timp ce cadrele medicale ale unităţii sanitare luau decizia de a transfera copilul la Spitalul Bagdasar din Capitală, au mai constatat că mama acestuia dispăruse de pe holul spitalului, motiv care au determinat cadrele medicalesă creadă că aceasta ştia mai multe decât fusese dispusă să declare.

Eurial 555 x222
570 X 90 POSADA 3