New Profesional Consult 263×587

Prefectul ii indeamna pe studenti sa invete! Dar unde?

studenti

Prefectul Gheorghe Davidescu, participant şi el la deschiderea oficială a anului universitar la cele două universităţi din Piteşti de astazi,  s-a arătat optimist în privinţa evoluţiei sistemului de învăţământ superior din judeţ. Cu toate acestea, facultatile din Pitesti stau pe locuri modeste in topurile ministerului Educatiei.

New Profesional Consult 930 x 122
New Profesional Consult-555×222

 

 

Asta în ciuda rezultatelor tot mai proaste de la bacalaureat din ultimii ani, dar şi a clasării destul de modeste a celor două universităţi în toate analizele ministerului Educaţiei. „Se celebrează 50 de ani de învăţământ universitar în Piteşti. Mă bucur să aflu că la Universitatea Piteşti sunt 3700 de boboci, deşi numărul celor care au luat bacalaureatul a fost de doar 3000. Este un semn că a devenit o universitate cel puţin regională, nu e doar o universitate a argeşenilor. Trebuie să ţinem cont că avem şi Universitatea „Brâncoveanu”, astfel că numărul studenţilor veniţi din afara judeţului este mult mai mare. În urmă cu câteva săptămâni am împlinit 35 de ani de la terminarea facultăţii. Am terminat acum lucrările de deoctorat iar în februarie îmi susţin tezele. Mă mai simt încă şi eu student şi le transmit tututor tinerilor, indiferent că vor să rămână în ţară sau să plece, că fără cunoştinţe temeinice, au slabe şanse de reuşită în viaţă”, a precizat prefectul.
Sa invete, sa invete, dar unde? Conform clasificarii – de la A la F- a ministerului, pe domenii, universităţile din Piteşti, sunt clasate în primele trei categorii doar la cateva discipline, in rest, vai de mama lor! Spre exemplu, Universitatea din Piteşti stă foarte bine la Educaţie fizică şi Sport, acolo unde este în categoria A, la Muzică şi Matematică- fiind clasificată în categoria B. Universitatea „Constantin Brâncoveanu” stă chiar ceva mai bine. Este în prima categorie la Contabilitate, iar la Marketing, Ştiinţe administrative, Ştiinţe ale comunicării şi Finanţe este la categoria B.

fngcimm BANNER 570×90
263 X 587 CUMPANA 1