Anunţul a fost făcut de senatorul Şerban Valeca care a afirmat că există şanse ca patronatul OMV Petrom să mai acorde o lună de răgaz guvernului în discuţiile privind o preluare a Arpechim.
Ion Ariton, s-a întâlnit la începutul lui septembrie cu preşedintele CA al OMV Petrom, Gerhard Roiss, căruia i-a transmis dorinţa statului român de a cumpăra de la această companie rafinăria Arpechim Piteşti. De atunci până acum însă, susţine senatorul, statul român nu a trimis decât o declaraţie de intenţie prin care îşi anunţă intenţia de a prelua societatea, fără o ofertă concretă. „Am verificat, cei de la OMV s-au ţinut de cuvânt, instalaţiile sunt în perfectă stare de conservare. Trag însă un semnal de alarmă că termenul expiră după 15 octombrie, nu mai e mult timp până la luarea unei decizii. Ar fi păcat să nu reuşim să răscumpărăm rafinăria, să păstrăm locuri de muncă şi să mai şi producem ceva. Preluarea de către statul român comportă mai multe acţiuni.
E nevoie şi de avize de acord de la instituţii europene, dar nu e imposibil şi nici ilegal. Dar faptul că 5 luni jumate nu s-a făcut nimic şi acum s-au transmis doar 2 rânduri, este foarte puţin. Sper să mai găsim ceva răgaz, poate extindem termenul limită la 15 noiembrie. Fie statul răscumpăra de la OMV rafinăria, o include în Oltchim şi apoi introduce management privat, fie va face o nouă privatizare pentru cele două societăţi”, a precizat Valeca.





