930 x122 grota rece

mutu_trist

Mutu, trei etape pe tusa

Internaţionalul român Adrian Mutu, atacantul echipei Cesena, a fost suspendat pentru trei meciuri după ce a fost eliminat în cursul partidei cu fosta sa formaţie, Fiorentina (0-0), disputat duminică în cadrul etapei a 7-a din Serie A.

Mutu a văzut cartonaşul roşu în minutul 73 al jocului, după ce i-a aplicat o lovitură cu mâna fundaşului Fiorentinei, Mattia Cassani. El va rata, astfel, meciurile pe care Cesena urmează să le dispute cu Siena, Cagliari şi Parma.

Sancţiunea aplicată românului este, totuşi, mai mică decât cea primită de fundaşul georgian Kaha Kaladze, de la formaţia Genoa, care a fost suspendat patru meciuri şi amendat cu 5.000 de euro pentru că l-a insultat pe arbitru în cursul meciului cu Lecce, după ce a primit cel de-al doilea cartonaş galben.

Eurial 555 x222
eurial 570×90