(UPDATE ORA 10:05): Și celălalt șofer a fost transportat la spital, ne informează ISU Argeș. Avea dureri și escoriații la piciorul stâng.
Impact violent între două TIR-uri. Două TIR-uri au fost implicate în această dimineață într-un accident de circulație pe autostrada A1 București – Pitești, la kilometrul 98, pe sensul către Capitală, pe raza comunei argeșene Căteasca (satul Cireșu).
Accidentul s-a soldat cu o persoană rănită (unul dintre șoferi), potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Argeș. Bărbatul a fost preluat de un echipaj de ambulanță și transportat la Spitalul Județean de Urgență din Pitești.
Coliziunea față-spate a avut loc din cauza nepăstrării unei distanțe regulamentare în mers. Poliția Rutieră face cercetarea la fața locului pentru stabilirea cu exactitate a circumstanțelor producerii accidentului.
Traficul în zonă este restricționat pe prima bandă. (Sursă video și foto: ISU Argeș)















