Donaris 930 x 122

mioveni

COLIZIUNE PE PASARELA CĂTRE UZINA DACIA

Coliziune pe pasarela către uzina Dacia. Două autoturisme au fost implicate în această dimineață, în jurul orei 7, într-o tamponare pe DN 73D, pe pasarela rutieră către uzina Automobile Dacia din Mioveni.

Citiți și: Doi șoferi din străinătate, probleme serioase pe Autostrada A1

Potrivit Biroului de presă al Poliției Argeș, vinovat este un șofer în vârstă de 34 de ani din Pitești, care nu ar fi păstrat o distanță suficientă în mers. Mașina a intrat în coliziune cu autoturismul din fața sa, condus regulamentar de un alt piteștean, de 33 de ani.

Biroul de presă al Poliției Județene informează că, în urma impactului, șoferul de 33 de ani a fost rănit ușor și că acesta a refuzat să fie transportat la spital. A fost asistat medical la fața locului de un echipaj cu ambulanță SMURD de prim ajutor calificat, anunță Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Argeș. (Sursă foto: ISU Argeș) 

Citiți și: Șofer imobilizat în trafic. Era căutat în toată lumea, dar l-au prins în Argeș

NOR CURIER 555×222

Comentarii

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

NOR EXPRES 570×90