Cu tristeţe dar şi cu îndârjire constat că toţi intelectualii care făceau agenda publică în anii 90 tac, sau mai rău au devenit militanţi. E foame mare, criza i-a făcut dependenţi de tot felul de stipendii, sinecuri sau şantaj.
Domnul Liiceanu are probleme atât de mari cu editura că a băgat capu-n pământ şi şi-a astupat urechile. Unde sunt omagiile dedicate regelui, unde sunt reacţiile vehemente la trecutul deochiat al doamnei Mona Muscă. Deh, acu’ individele care ocupă scena fac o figură de ţaţe şi e jenant să le vezi în public.
Domnul Patapievici se va scuza că toate compromisurile făcute cu un individ primar şi ghiolbănesc erau dedicate cauzei nobile a răspândirii culturii în lume.
Domnul Pleşu a mai mârâit ceva la comportamentul jalnic al celor din fruntea statului dar a primit ameninţări pe care le-a compensat cu încruntări de jupân Titircă la adresa liderilor opoziţiei, parcă ei sunt la originea relei aşezări româneşti a prezentului.
Văd mai nou exaltările de neofit în ceata dedicată servil puterii prin partide inventate să satisfacă orgolii adolescentine a unuia de altfel simpatic critic literar. Este vorba de Dan C. Mihăilescu care s-a simţit dator să se uite urât la opoziţia asta care nu vrea să conlucreze spre bunăstarea culturalilor hipnotizaţi de cei trei zeci de arginţi.
Cât despre domnul Cărtărescu se trezeşte scriind cu o candoare de parcă şi-ar petrece tot timpul în alte părţi şi alte lumi.
E foame mare la intelectualii civici, întâi burta după aia … conştiinţa.
