Partidele din arcul de guvernare au căzut la un consens cu privire la reducerea numărului de parlamentari. Astfel, într-un Parlament care rămâne bicameral, ar mai fi 300 de deputaţi şi 80 de senatori.
Practic, deşi nu s-a căzut la un acord cu privire la modul cum vor primi mandatele candidaţii, la redistribuire (de pe listă naţională sau următorul clasat în colegiu în ordinea voturilor obţinute), pare că regionalizarea a fost amânată. Oricum, puterea vrea să îşi angajeze răspunderea pe modificare legilor electorale.
Uniunea Social Liberală va depune moţiune de cenzură în cazul în care guvernul Boc îşi va angaja răspunderea pe comasarea alegerilor şi pe o anumită formulă de reducere a numărului de parlamentari. Ion Popa, liderul PNL Argeş, susţine însă că există deja un proiect al USL privind modificarea legii electorale, pe care puterea l-ar putea adopta, fără angajarea răspunderii. Proiectul a fost lăudat şi de preşedintele Traian Băsescu. „Coaliţia de guvernare a decis un număr de 388 parlamentari. De ce atât, de ce nu 356 sau 408? De ce nu 300, cât au spus iniţial? În ceea ce priveşte reducerea numărului de parlamentari, USL are o poziţie foarte clară susţinută de proiectul de lege depus în acest sens la Parlament. Suntem de acord cu reducerea numărului de parlamentari, dar susţinem ca acest lucru se poate face corect în baza proiectului USL – acesta putând fi votat în regim normal, fără să fie nevoie de asumarea răspunderii guvernului.
Noi propunem o reducere semnificativă şi nu una de faţadă, o reducere care să respecte principiul constituţional al proporţionalităţii, în sensul în care reprezentanţii în Parlament ai cetăţenilor să aibă în spate un număr aproximativ egal, comparabil de alegători”, a arătat preşedintele PNL Argeş, Ion Popa.
Totodata USL şi-a reiterat poziţia de a se declara împotriva comasării alegerilor arătând că demersul coaliţiei de guvernare încalcă, practic, spiritul democratic, dreptul cetăţeanului de a întelege exact pentru ce votează şi dreptul candidaţilor de a face o campanie electorală ţintită pe o anumită funcţie.
„Voit sau nu, o eventuală comasare a alegerilor va amplifica confuzia între atribuţiile aleşilor locali şi a parlamentarilor… Nu e corect, nu e normal – niciunde în lumea civilizată nu se practică aşa ceva. În plus, nu există nicio economie la buget – vor trebui mai multe urne, mai multe cabine de vot, iar numărul de oameni din secţiile de votare şi birourile electorale va fi cel puţin acelaşi. Nu va exista economie, vor exista doar confuzii, scandaluri şi suprapuneri de atribuţii”, a încheiat copreşedintele USL Argeş, fost prefect de Argeş.




