Kaia 930 x 120

cafeneaTNL

Gerea a povestit celor din TNL cum l-a pus pe Campeanu pe panoul rusinii

Joi seară, după ce au lansat lampioane luminate pentru a protesta împotriva plecării tinerilor cu pontenţial din ţară, tinerii din PNL Piteşti au participat la „Cafeneaua liberală”, un proiect care presupune discuţii libere între membrii mai tineri ai liberalilor şi liderii partidului.

Proiectul promovat de Andrei Moşteanu, liderul TNL Piteşti a prins rapid, iar incinta s-a dovedit a fi neîncăpătoare pentru cei care au dorit să poate un dialog viu, necenzurat cu deputatul Andrei Gerea, primul invitat la seratei liberale care va fi organizată la fiecare două săptămâni.

Chiar dacă tema „Viaţa de parlamentar şi funcţionarea Instituţiei Parlamentului” a fost abordată fără menajamente, deputatul liberal nu s-a sfiit să răspundă curiozităţilor tinerilor. A povestit despre meniul de la Parlament, despre direferenţe dintre Camera Deputaţilor şi Senat, despre cum se votează şi ce se întâmplă pe holurile instituţiei esenţiale democraţiei, ba chiar şi despre programul său zilnic.

 

Deputatul PNL susţine că deşi „politica poate fi considerată prima mea dragoste”, sunt momente în care „îţi vine să urli, să înjuri, pentru că te lasă nervii, pentru că se întâmplă lucruri aberante, nedrepte”. Gerea le-a răspuns tinerilor şi la ce să se aştepte de la campania electorală de la anul „La tot ce e mai rău, este varianta scurtă a răspunsului. La anul să ne pregătim pentru bătăi de stradă, hoţii, maşini incendiate, aşa cum au fost deja campaniile recente”, a spus Gerea, care a anunţat şi că Ştefan Ciocănel, pe care îl acuzase că dăduse mită electorală prin oamenii săi, şi-a retras acţiunea în instanţă.

 Andrei Gerea le-a spus tinerilor că are în familie şi ţărănişti, dar şi liberali şi că atracţia pentru politică a fost atât de mare încât a preferat, după ce a fost ales deputat, să renunţe la conducerea băncii a cărui director era. Liberalul a povestit şi că înainte să intre în primul rând al politicii, a avut inclusiv un bar, la care servea bere după ce scăpa de la bancă. „Aveam o tejgea lungă de vreo opt metri, făcută de mine, culmea, din lemn de la noi din Argeş. Erau vremuri foarte frumoase”, a recunoscut el. Deputatul a vorbit şi despre vremea când la TNL în Bucureşti, el scriind chiar la „Liberalul”, dar şi în alte publicaţii pe care apoi le vindea la gura metroului, despre conflictele pe care le-a trăit la lipitul afişelor, sau când, după ce au făcut un clip electoral în care Ceauşescu se transforma în Iliescu, au fost supuşi judecăţii lui Radu Câmpeanu, sunat de un Ion Iliescu nervos. „Aveam la sediul nostru şi un panou al miniciunii. Aveam o listă cu numele liderilor de la seniori, cum spuneau o minciună, o trăznaie sau făceau ceva ce nu ne plăcea, puneam o linie în dreptul lor. Şi într-o zi au venit Câmpeanu şi soaţa sa, au văzut tabelul şi ne-a întrebat ce e cu el. I-am spus că este un panou al simpatiei, au plecat zâmbitori, pentru că ei aveau cele mai multe linii. Noi, după aceea, le-am mai trecut nişte linii în dreptul lor. Eram haioşi, trăiam vremuri romantice”, a povestit Andrei Gerea.

555×222  MAIA
Pizza Sapori Italia 570 90