Anunţul de licitaţie a fost transmis de Primărie de mai bine de o lună, dar încă nu a fost publicat, iar astfel nici licitaţia nu poate avea loc. Explicaţia este aceea că procedura trebuie verificată şi, astfel, anunţul este pe lista de aşteptare, căci mai sunt şi altele similare din ţară.
„Imediat ce primim undă verde de la SEAP noi suntem pregătiţi. Am tot întrebat ce se întâmplă, se pare că este aglomeraţie mare acolo. Aşteptăm anunţul să intre pe site, pentru noi este urgent, dar alţii au alte păreri. Şi aşa suntem întârziaţi cu proiectul”, ne-a declarat Cornel Ionică.
Biobaza nouă ar urma să fie construită pe un teren achiziţionat de Primărie peste drum de biobaza deja existentă şi care este administrată de Fundaţia Ute Langenkamp „Iubiţi maidanezii”.
La noul adăpost vor putea fi „cazaţi” circa 1.800 de câini fără stăpân care acum circulă în voie pe străzile din Piteşti.





