Preşedintele PNL Piteşti, Radu Perianu, susţine că introducerea sistemului de coplată la servicii medicale este ilegală, neconstituţională şi imorală.
Conform calculelor, coarticiparea financiară pentru primirea consultaţiilor medicale ar putea ajunge la 600 lei anual, după care Casa de Asigurări de Săntătate asigură gratuitea celorlalte servicii.
„Măsura este injustă şi neconstituţională. Asigurările medicale sunt reţinute la CNAS, în proporţie de 5,5% din totalul veniturilor. Cei care realizează venituri, cotizează obligatoriu la acest sistem de asigurări de săntătate, că au nevoie sau nu au, şi au dreptul, atunci când se impune, să beneficieze de servicii medicale gratuite. Asiguratorul are obligaţia nu doar să încaseze aceste asigurări, ci şi să ofere aceste servicii. Ca atare, această nouă taxă impusă românilor este în primul rând neconstituţională pentru că ajungem să plătim de două ori acelaşi serviciu. Eu le voi propune colegilor parlamentari să atace noua Lege a Sănătăţii la Curtea Constituţională. Motivul invocat de guvernanţi, că sistemul este subfinanţat, că nu ajung banii pentru servicii de calitate, combinat cu reducerea numărului de spitale, sunt măsuri care dau peste cap sistemul de sănătate şi care ne privează de servicii medicale civilizate. Este o taxă în plus, nejustificată, ilegală”, a precizat avocatul Perianu.


![[930x122px]Campanie-vânzări-Ursuleți_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2025/10/930x122pxBlack-Friday_epitesti.jpg)


