Eurial 263×587

Bratu: Vrem sa ne mentinem mandatul de senator

bratu

Senatorul PDL Mircea Cinteză şi-a anunţat demisia din Senatul României. Ca atare, dacă guvernul va stabili, prin decizia de comasare a alegerilor luna noiembrie, aşa cum se vorbeşte, în Argeş, vom avea alegeri anticipate.

930×122 LA COCOS
Posada Curtea de Arges 555×222

Pedelistii argeseni sustin ca vor arunca in lupta tot ce au mai bun pentru a pastra mandatul de senator pe colegiul Pitesti, mai ales ca si in Senat balanta dintre Opozitie si Putere se inclina pentru numai cateva voturi.

Prim-vicepreşedintele PDL Argeş, Gabriel Bratu a explicat că organizaţia judeţeană a fost informată cu privire la intenţiile lui Mircea Cinteză din timp. Cu toate acestea, un candidat nu a fost stabilit, abia pe sfârşitul săptămânii, cel mai probabil, urmând să înceapă discuţiile în acest sens. „Nu am stabilit un candidat deocamdată. Vom face o serie de analize, pentru a determina cea mai bună soluţie, astfel încât să ne păstrăm mandatul de senator pe colegiul Piteşti. Este foarte important, pentru noi ca partid, în judeţ şi chiar şi în economia voturilor din Senat, acolo unde balanţa este destul de echilibrată. De aceea luăm foarte în serios analiza posibililor candidaţi. Avem oameni care sunt în stare de această bătălie”, a precizat Gabriel Bratu. De altfel, inspectorul şcolar general şi Cătălin Teodorescu, celălalt prim-vicepreşedinte au fost două dintre numele vehiculate ca posibil candidaţi la alegerile la termen. Bratu nu a dorit însă să facă vreun comentariu pe această temă, subliniind că o nominalizare nu poate fi făcută decât după ce analiza în cadrul partidului va avea o concluzie.

570×90 MAIA
263×587.jpg La COCOS