New Profesional Consult 263×587

Georgiu Gingăraş: „Mulţi au fost promovaţi pentru că au avut foarte mulţi bani la dispoziţie!”

Gingaras_UNPR

UNPR a fost înfiinţată de oameni care au provenit în marea lor majoritate din PSD. Nu face excepţie nici Georgiu Gingăraş, fost ministru al Tineretului şi Sporturilor în Guvernul condus de Adrian Năstase, acum preşedinte al UNPR Argeş. Georgiu Gingăraş susţine că partidul său a asigurat echilibrul necesar ţării într-o perioadă foarte agitată şi că îşi va menţine această poziţie până la alegerile viitoare. În ceea ce priveşte înfiinţarea Uniunii Social Progresiste – USP -, Georgiu Gingăraş afirmă că această structură nu va participa la alegerile din 2012.

Cum a fost anul 2011 pentru UNPR Argeş?
A fost un an destul de bun ca dezvoltare în plan politic, în contextul în care populaţia este sătulă de politică. Ce mă bucură foarte mult este faptul că au venit mulţi tineri la noi în partid, dar şi foarte mulţi oameni care nu au mai făcut politică. Acest semnal arată că lumea, totuşi, speră într-un alt fel de politică, o politică mai pe înţelesul oamenilor şi mai „pe faţă”, nu să promiţi şi, de fapt, după aceea să nu te mai ţii de cuvânt. Am avut şi Conferinţa anuală Judeţeană care a arătat clar numărul mai mare de delegaţi, organizaţii mai multe făcute în teritoriu. De asemenea, la organizaţia de tineret s-a împrospătat echipa, avem un nou preşedinte, pe domnul Valentin Ţurlea…Am avut un ritm destul de bun.

930 x122 grota rece
New Profesional Consult-555×222

Cu ce gânduri începeţi anul 2012?
Cu gândul de a ne pregăti cum trebuie pentru alegeri. Să pregătim viitorii noştri candidaţi aşa cum trebuie, într-o colaborare corespunzătoare şi cu colegii de la PDL pentru a vedea care sunt cei mai buni candidaţi pentru alegerile care se vor organiza în 2012, prin comasare.

„Mai degrabă noi ne-am simţit trădaţi!”

Faptul că aţi susţinut mereu Guvernul, aproape necondiţionat, a fost privit uneori şi ca o dovadă de slugărnicie, s-a vorbit de trădare…
Este greşit să spui de nişte oameni că sunt nişte trădători în momentul în care ei pleacă dintr-un partid în care nu se mai regăsesc şi merg la o formaţiune politică nou-înfiinţată. Dacă te mutai de la partidul tău direct la adversar, atunci puteai vorbi de trădători. Dar problema care se pune mai degrabă este că noi ne-am simţit trădaţi, vorbesc de marea majoritate a celor care am plecat din PSD. Şi doctrina de stânga a fost mutată ba în dreapta total, ba în stânga total. Iar liderii care sunt astăzi la nivelul conducerii centrale a PSD sunt nişte oameni care nu se prea justifică din punct de vedere al social-democraţiei.

Totuşi, această doctrină social-democrată presupune susţinerea clasei de jos, a celor amărâţi. Ori, PDL – prin măsurile pe care le-a luat – a „atentat” la asistaţii social. De ce UNPR a sprijinit asemenea măsuri?
Noi am rămas într-un fel legaţi de PDL prin programul de stabilitate a României. Nu aveam nevoie nici în 2010, nici acum, cred eu, de instabilitate, pentru că până la urmă, după vreo 3 luni de frământări, s-ar fi ajuns tot la o guvernare condusă de PDL. Ar fi fost o perioadă de circ, de scandal, iar bugetul trebuia adoptat rapid…Noi am contribuit, din punctul nostru de vedere, având în vedere interesul naţional, la asigurarea unei stabilităţi politice, lăsând la o parte nerăbdarea PSD-ului de a ajunge mai repede la guvernare.

“USP a fost creată ca forum pentru a atrage elitele”

Nou înfiinţata Uniune Social Progresistă a fost creată pentru a produce confuzie vizavi de USL?
USP a fost creată ca forum pentru a atrage elitele într-un dialog. Pentru a susţine proiectele de centru şi de centru-stânga.

Şi nu este o idee menită să „aburească” electoratul?
Eu cred că această logică este greşită. USP nu va apărea pe listele din 2012 la alegeri. Va apărea doar UNPR. Şi atunci, să poţi să crezi că USP va încurca USL în alegeri este total greşit din moment ce nu este un partid politic.

IMM 930×122
Eurial 555 x222

Pe plan local sunteţi mulţumit acum de cum decurge relaţia cu PDL?
PDL, în Argeş, până s-a „aşezat” noua echipă a domnului senator Mircea Andrei, să zicem că a avut o problemă vizavi de dialogul nu numai cu noi, ci cu toate formaţiunile politice partizane PDL-ului. Dar eu zic că la ora actuală am pornit pe un drum mai bun şi o colaborare mai strânsă. Vom vedea ce se va întâmpla în anul 2012, dar cred că vom avea o colaborare mult mai bună decât în 2011.

„Încurajarea unor oameni la conducerea PSD a fost pe alte criterii decât cele fireşti”

Aţi spus la un moment dat că aţi plecat din PSD nu pentru că aţi fi supărat pe partid, ci pentru că aţi fi supărat pe Constantin Nicolescu. Vă menţineţi afirmaţia?
Da. Categoric! Eu am fost, până la urmă, unul dintre fondatorii PSD-ului în forma modernă. Pentru că PSD-ul de azi s-a format din PSDR şi PDSR. Iar denumirea a rămas Partidul Social Democrat, înlăturându-se doar partea cu „Român”. Deci, ca doctrină, era clar că trebuia să rămânem pe stânga unde valorile sunt solidaritatea, justiţia socială şi egalitatea de şanse. În PSD nu s-a mai întâmplat acest lucru, iar încurajarea unor oameni la conducere a fost pe alte criterii decât cele fireşti.

Ce aşteptări aveţi de la 2012?
De la 2012…În primul rând aş vrea ca bugetul adoptat anul acesta şi programul de anul viitor să aducă mai multe locuri de muncă vizavi de promovarea investiţiilor. În acelaşi timp, îmi doresc ca viitoarele alegeri să fie nişte alegeri fără cheltuieli exagerate în care să apară din nou mici, bere, pachete cu ulei, cu zahăr date aşa, en-gross. Sunt şi cazuri în care mai încurajezi anumite familii, dar nu chiar aşa ca până acum. Îmi doresc, de asemenea, să fie o repartizare a mandatelor astfel încât cei de pe locul 1 să nu mai fie daţi la o parte şi în locul lor să fie validaţi cei de pe locul 3, aşa cum s-a întâmplat şi în cazul meu când am candidat pentru Camera Deputaţilor. Vreau o campanie mult mai curată, cu materiale simple, cu programul propus, şi eventual cu o agendă sau un calendar oferite. Ceva care să permită şi altor oameni care nu au fost mulţi bani să ajungă undeva. Din păcate, foarte mulţi au fost promovaţi doar pentru că au avut mulţi bani la dispoziţie. Cred că aici ar trebui făcut ceva. Ba, mai mult, mi-aş dori ca votul să fie cu o participare mai largă şi poate chiar cu obligaţia de a plăti cheltuiala pe care o face statul pentru ca cineva să vină la vot, dacă acel cineva nu se prezintă la urne.

570×90 MAIA
imm 263×587