263×587.jpg La COCOS

O mână întinsă pentru FC Argeş

fc-arges

Primarul Tudor Pendiuc a anunţat miercuri, 4 ianuarie, că în 2012 municipalitatea va încerca să sprijine pe cât posibil clubul de fotbal FC Argeş. După ce relaţiile dintre cele două părţi păreau că s-au răcit iremediabil, autorităţile înfiinţând chiar şi o echipă de fotbal proprie – SCM -, iată că se vorbeşte din nou de o colaborare.

„Vom încerca să găsim o formulă să ajutăm FC Argeş. Poate să nu mai plătească pentru stadion, vom vedea. Suntem deschişi unei colaborări.

930×122 LA COCOS
555*222 supernova

Ne vom întâlni cu conducerea clubului şi vom găsi cea mai bună formulă, fără îndoială, căci FC Argeş este clubul etalon al judeţului. FC Argeş are şanse să promoveze, este cert, iar clubul trebuie ajutat.

Şi noi, cu echipa noastră, vom promova, dar nu vom putea ţine două echipe în Liga I. Atunci, una va fi pepiniera celeilalte, în funcţie de rezultate”, a spus primarul Pendiuc.

Edilul a afirmat că cel puţin pentru moment nu se pune problema ca municipalitatea să se implice financiar în susţinerea echipei, dat fiind faptul că din cauza crizei s-au făcut deja reduceri de buget la toate serviciile autorităţii locale.

fngcimm BANNER 570×90
New Profesional Consult 263×587