pizzeria sapori  930 122

harta_pitesti

Harta investiţiilor din Piteşti în 2012

„În 2012, Piteştiul va fi un adevărat şantier”, a spus primarul municipiului Piteşti, Tudor Pendiuc. Edilul a arătat că multe din investiţii vor fi investiţii „în continuare”, adică lucrări la care s-a început deja munca sau care se află în stadiu de proiect în diverse faze. Aceste investiţii pot fi înscrise cu uşurinţă pe o veritabilă „hartă a investiţiilor” care arată punctele fierbinţi din anul în curs.

Cele mai importante investiţii sunt localizate în zona riverană a Piteştiului. Pasajul rutier aerian de la Podul Viilor va înghiţi 33 milioane de lei, tot aici vor intra în reparaţii, cu peste 2 milioane de lei, şi podurile peste Râul Argeş şi peste Râul Doamnei la care nu s-au mai făcut lucrări de reabilitare de mai bine de 30 de ani.

Tot în zonă este şi proiectul de modernizare a parcului Ştrand (1,5 milioane lei), dar găsim şi proiectul de creştere a gradului de siguranţă prin montarea de camere video în zona Podul Viilor – Ştrand. În plus, în zona Bowling se are în vedere amenajarea unei parcări. Desigur, o altă investiţie mare este cea de creare a parcului Lunca Argeşului, localizată în Zăvoi, care înseamnă o cheltuială de aproape 10 milioane de euro.

În Războieni vor fi investiţii în centrale termice noi de cartier iar peste 10 milioane de lei vor merge în reabilitarea tronsonului A al blocului G1, aici urmând să fie create astfel 170 de locuinţe sociale noi. În Trivale se lucrează deja la o nouă zonă de agrement în zona străzii Prelungirea Teilor (1,5 milioane de lei), dar şi la amenajarea unui nou parc în zona Făget.

Din Războieni şi până pe strada Lânăriei începe un proiect de regenerare urbană care înseamnă reabilitarea străzilor, aleilor, trotuarelor şi amenajarea de locuri de parcare, iar în zona Calea Câmpulung continuă lucrările de dezvoltare a infrastructurii de apă şi canalizare.

În Craiovei, Exerciţiu şi Banat lucrările se vor axa în special pe dezvoltarea infrastructurii de producere a energiei termice prin construcţia de noi centrale de cartier.

555×222 grota rece
570 X 90 POSADA 3