263×587.jpg La COCOS

ARGEŞENI MORŢI ÎN ACCIDENT LA ROŞIORII DE VEDE

FOTO UPDATE

930X122 MAIA
555×222 LA COCOS

Poliţişti din Teleorman au efectuat cercetări în cazul unui teribil accident care s-a petrecut ieri dimineaţă la Roşiorii de Vede. Potrivit IPJ Teleorman, tragedia s-ar fi produs din cauza unei depăşiri neregulamentare. Aflat la volanul unui Logan, şoferul a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune cu un SUV pick-up.

Şoferul din Dacia Logan a murit pe loc, iar unul dintre pasageri a decedat la scurt timp. O a treia persoană, aflată în acelaşi vehicul, a fost transportată la spital cu politraumatisme, dar conştientă şi stabilă hemodinamic.

Ulterior, a fost stabilită şi identitatea victimelor. Florin Popa, purtător de cuvânt în cadrul IPJ Argeş, ne-a transmis că persoanele decedate sunt din Argeş.

„În cazul decedaţilor, este vorba despre şoferul de 41 de ani, din Mioveni, respectiv un pasager de 46 de ani, din tot Mioveni. Un al treilea pasager, de 28 de ani, din Mioveni, a fost rănit”, a precizat Florin Popa.

Cei trei se duceau la pescuit, dar din cauza imprudenţei şi a altor preocupări doi au ajuns la morgă şi unul la spital.

(Foto: Facebook – Mirel)

 

[930x122px]Campanie-vânzări-Ursuleți_epitesti
555×222  MAIA
fngcimm BANNER 570×90
[236x587px]TârgDeJucării_epitesti