Mă refer la ultimul număr al revistei Dilema veche apărută la sfârşitul lunii ianuarie. Sunt unul dintre cei căruia redactorii revistei îi publică ocazional opiniile în ediţia tipărită. Unele neconvenabile nu apar, dar acum replica la articolul directorului revistei Andrei Pleşu am postat-o pe forumul revistei. Eram foarte curios să văd reacţiile celor care fac probabil cel mai bun săptămânal cultural românesc.
Apărută în Piteşti cu o zi întârziere din cauza viscolului am citit-o cu mult interes. Mi-a mâncat ceva timp de lectură redactarea despărţirii mele de Pleşu, replica de pe forum şi blog care deja a trezit opinii diverse corespondenţilor mei de pe mail, cărora le trimit câte odată părerile mele bloggeristice.
Vreau să spun că revista este dominată de reacţiile contribuitorilor obişnuiţi sau ocazionali la evenimentele legate de proteste. Sunt diverse ca şi reacţiile din Piaţa Universităţii şi alte pieţe din întreaga Românie.
Le-aş grupa în două categorii: una care-i cuprinde pe mai toţi distinşii eseişti cu rubrici fixe din revistă şi alta a celor ocazionali şi mai tineri.
Cu excepţia lui Andrei Pleşu care în afara unei obişnuite critici amicale după radicala mea opinie la adresa preşedintelui Băsescu (contemporanul nostru Coriolan Drăgănescu caragialian), revine la obişnuita sa dezlănţuire cârcotaşă cu iz de jupân Titircă la adresa opoziţiei. Cel mai blamat rămâne tomnatecul Venturiano liberal Crin Antonescu căruia nici nu-i pomeneşte numele. Ce să-i faci râca-i veche şi publică. Ceilalţi publicişti cu mai multă sau mai puţină subtilitate şi ironie pun în chestie situaţiunea creată blamând elegant actuala putere.
Triste şi surprinzătoare sunt reacţiile unor tineri ocazionali colaboratori. Lipsiţi de experienţa lemnoaselor dezbateri utecisto-uaseceriste care mi-au mâncat adolescenţa şi tinereţea, atitudinile surprinzătoare ale acestora mă umplu de surpriză şi dezgust. Folosind diversionista prezenţă în Piaţa Universităţii a unor afişe ce pun egalitate între PDL şi USL, tinerii şcoliţi bine aici şi în străinătate parcă ar vrea să fie pe placul puterii autiste de azi blamând întreaga clasă politică. Este adevărat că prezenţa unor oameni politici din opoziţie nu a fost agreată în Piaţa Universităţii, dar miile de protestatari de le mitingul USl de joia trecută de la Arcul de Triumf au fost bine primiţi în Piaţă, ba chiar au blocat total circulaţia întâmpinată cu entuziasm de cei prezenţi. Conformismul şi omniscienţa acestor tineri precum Mihai Neamţu, fost consilier al lui Băsescu, prezent fondator de obscur partid fundaţie (?!) care are doar tupeu (nu apare în revistă dar trebuie numit!), sau a unei tinere Ana Codău m-au jenat. Această autoare de blog foloseşte cu lejeritate termenul de securişti, pe care spre norocul ei n-a avut parte patriotismul lor înflăcărat faţă de Ceauşescu şi ceilalţi şacali comunisto-securişti. I-am dat o replică violentă pe blogul personal pe care o regret oarecum pentru limbaj dar nu pot să nu blamez că candoarea vinovată. Am revăzut aceaşi atitudine la nişte tineri aleşi pe sprânceană de bătrâna activistă peceristă miraculos convertită la vinovatele delicii ale dreptei guvernamentale numită Rodica Culcer. Totul era bătrânesc la aceşti tineri ombilical legaţi de tantieme guvernamentale şi fonduri dubioase ale partidului portocaliu. Cum poţi studia la London School of Economics şi să nu-ţi poţi exprima liber opinia, sau aceste burse au fost oare obţinute dubios via actuala putere?
Cu mult mai exemplară este atitudinea congenerului lor tânărul locotenent Alexandru Gheorghe. Atitudinea sa a zguduit conştiinţele şi este un avertisment pentru cei care confundă ţara cu propriul lor interes. Prezenţa sa în uniformă a avut un asemenea efect că s-a încercat să fie anulat prin tactici diversioniste ale capilor oştirii. Sunt de acord că el trebuie pedepsit pentru portul uniformei în asemenea situaţii, armata are regulamente clare, încălcate însă de plutonierul de izmene ajuns general în rezervă ministrul Gabriel Oprea, sau de insipida fiică a preşedintelui.
Alexandru Gheorghe ne sentimentul că încă mai avem şansă.
