Rubrica Ioanei Bot din Dilemateca mi-a inspirat aceste gânduri şi amintiri. Doamna Bot face analiza cărţilor proaste în rubrica sa. Cum acest sector este imens trebuie să munceşti nu glumă să alegi o asemenea carte, în sensul că trebuie să pierzi o grămadă de vreme cu asemenea lecturi.
Cartea la care se referă doamna Bot conţine lecturi suplimentarea pentru clasa a III-a. Asta mi-a stârnit o grămadă de nostalgii.
Cum arătau cărţilor mele de citire şi literatură din primele clase? Prost de tot! Erau infectate de poezii cu Partidul (Muncitoresc, Comunist, etc. Romîn, că aşa era grafia atunci, pe care mulţi o reţin azi în răspăr cu î din i) de Victor Tulbure şi Tiberiu Utan, cu proze cu chiaburi criminali şi activişti dedicaţi din Titus Popovici, Zaharia Stancu, Marin Preda şi mai ales Petru Dumitriu. Îmi reamintesc amuzat cum o bucată a acestuia ni s-a spus că nu este valabilă, tocmai fugise autorul în Occident. Era scrieri cu saboteuri, cum se exprima franţuzit o profesoară. Lecturile erau din Uzina Vie interbelică şi capitalistă a lui Sahia cu Bozan care visa la o lipie şi moare (!?) sau e grav rănit de otelul lichid şi piesele lui Davidoglu tot cu oţelari eroi din Banat şi sabotori criminali capitalişti. Oh, dar l-am uitat pe Dan Deşliu cu Lazăr de la Rusca lui! Vă spun că erau lecturi infecte.
Norocul meu a fost că am găsit prin podurile bunicilor ardeleni cărţi de citire interbelice. Erau mult mai frumoase! În primul rând erau multe poezii despre natură de Topârceanu, Goga, Gârleanu, St. O. Iosif şi proze tot din clasici Vlahuţă, Delavrancea, şi Constantin Sadu Aldea, sămănătorist foarte preţuit într-o carte de citire din vremea Austro-Ungariei, unde am avut şocul să citesc că portul patriei noastre este oraşul Fiume!!!!! Da era portul croat Rijeka care ţinea de Ungaria în Imperiu, iar numele româneşti ale oraşelor ardelene erau cu denumirea ungurească între paranteze.
Iubeam literatura şi aveam o vecină care mi-a furnizat poveştile lui Andersen, frumos ilustrate, dar şi Luminiţe din 1950 cu Tito-opor. Citeam cărţi vechi de istorie patriotice tipărite interbelic, când m-am dus cu ele la şcoală profesoara de istorie m-a avertizat că nu sunt bune, nu era prezentată prietenia de veacuri româno-rusă, cel mai hulpav şi ticălos vecin al românilor.
Însă ocazia unui vecin mai mare ca mine pe la finalul liceului mi-a dat oportunitatea de a citi primele fascicole din Povestiri Ştiinţifico-fantastice: Uraniu de Adrian Rogoz şi altele. Ceea ce îmi reamintesc din aceste proze pe care le-am citit şi colecţionat până în vremea liceului era că toate erau distopii anti-capitaliste, dar care tânjeau după modul de viaţă american!
Ceea ce a trezit îngrijorarea mamei a fost că acelaşi vecin mi-a dat să citesc Mizerabili lui Hugo şi Contele de Monte Cristo, lecturi care după opinia tantilor şi mitocancelor vecine mă stricau la minte! Mai erau şi frumoasele romane ale lui Jules Verne care mă plimbau prin depărtatele ţări calde!
La Biblioteca Palatului Pionierilor din Piteşti devenisem fruntaşul fruntaşilor. Frumoasa bibliotecară de care eram îndrăgostit mă dădea exemplu. Bibliotecara m-a înscris la un concurs de Cel mai bun povestitor unde am luat un premiu din cărţi de Emil Gârleanu, sau am povestit ceva de acelaşi autor!
Am epuizat literatura de copii şi tineret sovietică, Gaidar, Kaverin, romanele western sovietice cu cow-boy de la CEKA, devenind adânc îndoctrinat. Din acest motiv azi detest când aud de pictorul şi ilustratorul Jules Perahim, ulterior refugiat în Franţa ca supra-realist, când el era unul din ilustratorii stalinismului românesc. La fel de detestabil îmi apare Cik Damadian care ilustra pe burtosul businesman american cu trabucul între dinţi care bea din detestabila sticlă de Coca Cola, din care eu am băut de abia în 1990 la Hauptbahnhof Nueremberg. Ce să mai zic de scârboasele romane ale lui I. Ludo care batjocoreau şi mânjeau istoria interbelică, idei copiate acum de aşa zişi corifei ai dreptei contemporane româneşti.
Literatura clasică română am redescoperit-o în liceu, datorită superbei mele profesoare de Limba Română Natalia Boncu, poetesă simbolistă.Literatura clasică română am redescoperit-o în liceu, datorită superbei mele profesoare de Limba Română Natalia Boncu, poetesă simbolistă. Ea ne-a trezit dragostea pentru poezia lui Eminescu, dar şi pentru românitatea expresivă lui Caragiale, patronul liceului meu!
Am citit atunci Întunecare de Cezar Petrescu, Ultima noapte de dragoste, prima noapte de război a lui Camil Petrescu, Ion şi Răscoala de Rebreanu. Dar romanul care m-a marcat a fost Moromeţii lui Preda, o revelaţie pentru copilăria mea patern prahoveană din Alunişul Slănicului extrem de asemănătoare. Tot atunci am descoperit suprarealismul, pe Kafka şi marii romancieri europeni şi americani.
Asta este baza lecturilor mele şi educaţia mea formativă culturală asemănătoare congenerilor mei.
