New Profesional Consult 930 x 122

curtea de arges

FOSTĂ BISERICĂ, ACUM WC PUBLIC

În drum spre Arefu, aflat într-o mică aventură de weekend, am decis să vizitez împreună cu familia câteva dintre monumentele importante din Curtea de Argeş.

Citiți și: Autostrada Sibiu-Pitești: Secțiunea 5, inaugurată înainte de termen! Primele imagini EXCLUSIVE

Ştiţi, municipiul Basarabilor e încărcat de istorie şi pe harta judeţului a rămas unul dintre puţinele oraşe din judeţ (dacă nu cumva singurul) unde vin turişti străini în mod constant. Dovada: la Curtea Domnească ne-am întâlnit cu un afro-american care studia cu atenţie fiecare cărămidă şi avea un traducător care-i citea ce scrie pe plăci.

„Cool!”. Noi parcasem vizavi de Curtea Domnească, iar la întoarcerea spre maşină am zărit ceea ce părea a fi un mic părculeţ cu fântână arteziană şi băncuţe unde se relaxau câteva persoane.

Citiți și: Breaking: Mașină căzută în pârâu, în Argeș

Cei mici au dat fuga pe trepte, entuziasmaţi de vederea numai bună „de pus în ramă”. Ajunşi înaintea noastră, au făcut un semn de dezaprobare, că nu e de stat prin apropiere. Am constatat că fântâna nu era curăţată de săptămâni şi emana un miros greu, de apă stătută în care au luat naştere, au crescut şi au murit plante acvatice, aflate acum în stadiu avansat de putrefacţie.

„Not so cool!”, dar imediat ne-am găsit un alt punct de atracţie. Pe deal, în vârf, o ruină interesantă despre care ştiam că a fost cândva o biserică. Misiunea părea una extrem de uşoară. Aveam la dispoziţie o potecuţă care ne îndemna să mergem fără teamă să vizităm ruina şi, eventual, să admirăm de la înălţime oraşul.

Din nou, copiii au luat-o la goană, doar ca să se păcălească din nou. De data asta, a fost mult mai rău. Zidurile prăpădite delimitau practic un WC public unde, dacă stai să te gândeşti, în urmă cu mult timp era un lăcaş de cult. Astăzi, ceea ce a mai rămas din Biserica Sân Nicoară serveşte cetăţenilor care dau fuga pe deal să-şi facă… nevoile.

„Not cool at all!”, ar spune americanul. Şi nici că ar mai veni a doua oară.

 

 

 

Kaia 555×222
Pizza Sapori Italia 570 90